PSD nu este de acord cu impozitarea pensiilor



Senatorul PSD Gavril Mîrza
Senatorul PSD Gavril Mîrza

Senatorul social-democrat Gavril Mîrza a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că atât el, cât și partidul din care face parte sunt împotriva impozitării pensiilor.
„Dorim o poziție oficială a Guvernului în privința impozitării pensiilor. De această dată, un anume domn Rădulescu, director de comunicare al BNR, vine și spune că se impune în România impozitarea pensiilor. Ulterior, BNR a ieșit să spună că nu este purtătorul de cuvânt al băncii, de parcă ar lucra la aprozarul din Pipera, și nu la BNR”, a spus Mîrza.
Senatorul PSD a precizat că aceste declarații au produs îngrijorare și neliniște în rândul pensionarilor, motiv pentru care Guvernul condus de Emil Boc ar trebui să-și exprime o poziție oficială.
Gavril Mîrza a mai ținut să amintească faptul că, în același context, românii au deja experiențe nefaste cu tăierile de salarii din 2010, cu pensiile înghețate, dar și, mai nou, cu eșalonarea drepturilor salariale până în 2016.
Parlamentarul social-democrat a ținut să-i răspundă și lui Gheorghe Flutur, care îl criticase acum câteva zile pentru proiectul „Utilități și mediu”.
„Dacă nu erau piedicile lui Gheorghe Flutur, când se afla în Guvernul României, acum exista gaz metan la Vatra Dornei. Acest proiect a fost contractat în cele mai avantajoase condiții existente în 2001 și are garanția Guvernului României, care are obligația să plătească creditul”, a menționat Gavril Mîrza.
Senatorul social-democrat nu a rămas dator nici cu retragerea în munți ca penitență pentru eșecul proiectului sus-amintit. „Flutur ar trebui să meargă la ÎPS Pimen să-i ceară un loc de retragere, eventual pe Suhard, să nu mai audă nimeni de el”, a concluzionat Mîrza.