Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că formațiunea sa a decis să lanseze o dezbatere publică cu privire la codurile juridice, după ce acestea vor fi aprobate de către Guvern, în ședința de miercuri, și transmise mai apoi Parlamentului. „Codurile vor fi trimise Parlamentului de către Guvern după ședința de Guvern de miercuri. Pe lângă constiturea comisiilor de specialitate, în cele două Camere, PSD a decis lansarea unei dezbateri publice în jurul acestor fundamentale documente ale arhitecturii sistemului judiciar din România”, a afirmat Geoană.
Liderul PSD a arătat că săptămâna viitoare va avea loc o primă dezbatere publică, unde vor fi invitați cei mai reputați specialiști pentru a avea o dezbatere cu privire la coduri și pentru a aduce eventuale modificări proiectului de lege pe care Guvernul îl va adopta în ședința de miercuri.
Vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că Guvernul intenționează să își asume răspunderea pe cele patru coduri juridice, în luna mai, în Parlament urmând a se înființa două comisii parlamentare care să le analizeze iar miercuri, trei dintre aceste coduri intră în dezbaterea Guvernului.
Guvernul a discutat, miercurea trecută, despre cele patru Coduri și a decis ca în ședința de săptămâna aceasta să fie aprobate trei dintre acestea, respectiv Codul penal, Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă, urmând ca peste două săptămâni să fie aprobat și Codul Civil, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale.
Potrivit acestora, Executivul dorește ca dezbaterile în comisii asupra Codurilor să fie încheiate până la 1 mai, pentru a fi aprobate de Parlament până la 15 mai.
Președintele Traian Băsescu a invitat, marțea trecută, la Cotroceni, reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în reforma justiției, precum și pe președinții Senatului și Camerei Deputaților, pe premierul Emil Boc, pe vicepremierul Dan Nica și pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Surse politice au declarat agenției MEDIAFAX că participanții au discutat posibilitatea ca Parlamentul să aibă termen data de 15 mai pentru aprobarea celor patru coduri, în caz contrar, Guvernul urmând să își asume răspunderea pentru adoptarea acestora înaintea raportului Comisiei Europene din vară.
Guvernul a retras Codurile civil, penal și pe cele de procedură civilă și penală, pentru ca acestea să fie reanalizate de specialiștii Ministerului Justiției și rediscutate în cadrul Guvernului și supuse unor noi runde de consultări, cu specialiști în justiție.
Ministerul Justiției a explicat retragerea Codurilor din Parlament, susținând că se impunea această procedură pentru a nu fi adoptate tacit de Legislativ, având în vedere scurgerea termenului de 60 de zile de la depunerea lor în Senat, pentru a fi dezbătute.