Mesaj

PSD-iștii transmit PD-L-iștilor să lase festivismul și să se apuce de treabă

Corneliu Popovici: „De la preluarea mandatului de către PD-L în Consiliul Județean nu-mi amintesc să se fi făcut vreo întreținere pe vreun drum județean”
Corneliu Popovici: „De la preluarea mandatului de către PD-L în Consiliul Județean nu-mi amintesc să se fi făcut vreo întreținere pe vreun drum județean”

Social democrații suceveni s-au arătat deranjați de comportamentul președintelui PD-L al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, la adresa fostei administrații PSD a instituției, pe care a acuzat-o că a turnat „asfalt electoral”, fără să fi avut în spate surse de finanțare. Vicepreședintele organizației județene a PSD, Corneliu Popovici, candidat pentru un mandat de senator pe colegiul Rădăuți, a declarat că fosta administrație social democrată a Consiliului Județean a modernizat drumurile „numai în interesul cetățeanului” și că lucrările nu au fost alese pe criterii politice. El a dat exemplul drumului județean care leagă localitățile Marginea și Volovăț, localități care nu au beneficiat de primari PSD nici în mandatul trecut și nici în acest mandat.
„Ne-am dori ca drumurile județene să arate în acești patru ani de zile cum au arătat în timpul mandatului PSD. Oricum, de la preluarea mandatului de către PD-L în Consiliul Județean nu-mi amintesc să se fi făcut vreo întreținere pe vreun drum județean. De asemenea, pot să spun că nu am făcut asfaltări numai până în fața sediului partidului nostru, în timp ce alte partide și le-au făcut”, a spus Popovici, care a adăugat că democrat liberalilor li s-ar potrivi sintagme precum „borduri electorale”, „pavele electorale” sau „trotuare electorale”.
Popovici îi sugerează lui Flutur să țină conferințele pe podurile din județ Vicepreședintele PSD Suceava crede că PD-L a provocat discuții vizavi de modul în care fosta administrație social democrată a Consiliului Județean și-a făcut treaba pentru a distrage atenția de la problemele cu care se confruntă județul și locuitorii săi și pentru a ascunde „incapacitatea” de a rezolva aceste probleme.
Popovici a transmis celor din PD-L că este momentul să lase festivismul deoparte și să se apuce serios de treabă.
„Ați fost votați pentru a face mai mult decât a făcut PSD în acest județ. Locuitorii au nevoi de drumuri bune în continuare, de poduri, de case, de școli. Ieșiți din birouri și țineți-vă conferințele de presă pe podul de la Marginea, pe podul de la Todirești, între casele sinistraților de la Țibeni. Găsiți soluții pentru rezolvarea acestor probleme, dați dovadă că sunteți în stare să administrați ceea ce PSD a lăsat în județul Suceava. Se pare că mult discutatul kerosen care se pregătea a fi injectat în activitatea Consiliului Județean începe să miroase a gazolină”, a mai spus Popovici.

Recomandări

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”

Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, face apel la unitate, încredere și responsabilitate, „zi de zi”, „nu doar la sărbători”