Analiză

PSD-iștii suceveni, nemulțumiți că nu au obținut cât și-au propus: 35%

Social democrații suceveni sunt nemulțumiți că la aceste alegeri europarlamentare nu și-au atins ținta pe care și-au propus-o, adică obținerea a 35% din voturi.
Președintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat că vina aparține organizației județene, care trebuia să se mobilizeze mai bine, și a precizat că o analiză a rezultatelor acestor alegeri va fi făcută la finele acestei săptămâni, când vor fi luate și eventuale măsuri.
„Aș mulțumi foarte mult celor care s-au prezentat la vot, celor care ne-au votat și celor care nu ne-au votat și aș mulțumi îndeosebi colegilor de partid care s-au angajat în bătălia electorală. Dorința ar fi fost mai mare, pentru că noi ne propusesem un procent de 35%. Asta a ieșit, vina nu este a altora, ci a noastră, ca organizație. Probabil că, dacă era o mobilizare mai bună, și rezultatele ar fi fost altele, dar o analiză și măsurile ce le vom întreprinde le vom face peste câteva zile”, a declarat Mîrza.
În județul Suceava, PSD a fost creditat cu 28,81% din voturi, sub media națională, care a fost de 31,07%.

Recomandări

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru
„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru

În 82 dintre cele 114 localități din județul Suceava, George Simion a obținut între 60 și peste 80 la sută din voturi