PSD începe negocierile cu PDL pentru formarea Guvernului



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că social-democrații vor începe negocierile cu PDL pentru formarea Guvernului, conform deciziei Comitetului Executiv al partidului, precizând că o condiție este neparticiparea UDMR la guvernare. „Avem primul mandat de negociere cu cei de la PDL”, a spus Geoană, menționând că în favoarea acestei decizii s-au exprimat, în CExN, peste 40 de voturi. El a precizat că 17 membri ai CExN au votat „împotrivă”.
Geoană a subliniat că votul a fost deschis.
Liderul social-democrat a spus că decizia adoptată de PSD și mandatul primit de la CExN este de a demara negocieri pentru formarea unei majorități de guvernare cu PDL, în condițiile păstrării proporției date de votul din 30 noiembrie, a elementelor sociale din programul de guvernare și cu condiția explicită ca UDMR să nu participe la o eventuală majoritate formată de PSD și PDL.
El a arătat că, în urma deciziei CExN, „primul mandat de negociere” este cu PDL pentru formarea unei majorități de guvernare.
Geoană a arătat că a fost o discuție „grea” pentru PSD, finalizată cu o „decizie complicată”.
„Am preferat ca, într-un moment greu pentru țară, atunci când lumea ne va judeca pe noi politicieni și partidele politice, cât de repede putem aduce stabilitate, guvernare profesionistă într-un moment de criză, am considerat că în acest moment obligația noastră față de țară este de a asigura stabilitate, un guvern competent și un răspuns la problemele crizei economice”, a spus Geoană.
El a arătat că participarea PSD la guvernare este o garanție că criza economică nu va face victime printre oamenii obișnuiți din România.
„Puteam să și rămânem pe o variantă de opoziție, au fost voturi și în favoarea acestei chestiuni, dar acest lucru ar fi însemnat abdicarea de la mandatul nostru social, primit de la câteva milioane de români”, a spus Geoană.
El a arătat că negocierea PSD-PDL este legată de proporția voturilor obținute și de mandatele din Parlament.
Formulă agreată între cele două partide
Negocierile dintre PDL și PSD vor pleca de la schema agreată în discuțiile preliminare din ultimele zile, și anume premier de la PDL, președinția Senatului și funcția de vicepremier pentru PSD, au declarat, ieri, surse social-democrate.
Sursele citate au arătat că negocierile pentru portofoliile ministeriale între PSD și PDL vor pleca de la formula agreată în discuțiile preliminare dintre cele două părți, în care șefia Guvernului revine PDL, în timp ce președinția Senatului și funcția de vicepremier revin PSD.
Aceleași surse au arătat că, în această formulă, președinția Senatului va fi ocupată, cel mai probabil, de Mircea Geoană, în timp ce funcția de vicepremier ar putea fi ocupată de Ilie Sârbu.
PDL și PSD au menținut, de asemenea, același algoritm în privința distribuirii portofoliilor, care a fost deja agreat încă de acum câteva zile de surse din PSD și PDL.
PSD va avea întâietate în desemnarea miniștrilor pentru primele două portofolii, la alegere, după care fiecare partid desemnează, pe rând, câte un ministru.
Surse din PSD au arătat că unul dintre cele două ministere pentru care social-democrații vor face primele alegeri va fi Ministerul Justiției.