PSD îi va exclude pe cei care vor fi dovediți că au colaborat cu Securitatea



PSD îi va exclude pe cei care vor fi dovediți că au colaborat cu Securitatea
PSD îi va exclude pe cei care vor fi dovediți că au colaborat cu Securitatea

Președintele PSD Mircea Geoană (foto) a declarat, marți, într-o conferință de presă, că Biroul Permanent Național al formațiunii a decis să îi excludă din partid pe cei care vor fi dovediți de CNSAS că au fost colaboratori ai fostei Securități.
Geoană a insistat asupra faptului că, din perspectiva actualei legislații, CNSAS este singura instituție abilitată pentru a se pronunța în legătură cu eventuala colaborare cu fosta Securitate. În acest sens, președintele PSD a subliniat că membrii de partid care vor primi din partea Colegiului un verdict că au colaborat cu fosta Securitate vor fi excluși în mod automat.
Întrebat în mod repetat de jurnaliști cum vor fi judecate cazurile celor care nu vor primi din partea CNSAS verdict de colaborare cu fosta Securitate, Geoană a evitat un răspuns tranșant, rezumându-se la a afirma în repetate rânduri că singura instanță care poate da un verdict referitor la colaborarea cu fosta Securitate este CNSAS.
“Eu aștept verdictul CNSAS. (…) Noi nu facem ca liberalii”, a afirmat liderul PSD, răspunzând întrebării dacă social-democrații îi vor exclude din partid și pe cei care nu vor primi verdict de colaborare din partea CNSAS, dar li se vor descoperi note informative sau angajamente. După mai multe întrebări pe temă ale ziariștilor, Geoană a revenit cu un răspuns nuanțat : “În celelalte situații (cele în care CNSAS nu va da un verdict de colaborare – n.r.) vom analiza fiecare situație în parte”.
Președintele PSD a mai apreciat că, în cazul majorității demnitarilor, aceștia au semnat o declarație pe proprie răspundere, la preluarea mandatului, conform căreia nu au colaborat cu fosta Securitate.
În acest context, Geoană a spus că, dintre acești demnitari, cei care eventual vor fi dovediți de CNSAS că au fost colaboratori ai Securității nu doar că ar trebui să își piardă mandatul, dar sunt pasibili de a cădea sub incidența legii penale, pentru fals în declarații.
Întrebat în câteva rânduri de ziariști dacă i-a întrebat pe fiecare dintre membrii Biroului Permanent Național dacă au colaborat sau nu cu fosta Securitate, Geoană a evitat să răspundă tranșant, însă a sugerat că nu a recurs la un astfel de gest, întrucât nu se impunea.
“Nu cred că este cazul să punem întrebări retorice în BPN”, sunt convins că la nivelul conducerii PSD nu sunt astfel de cazuri (de colaborare cu fosta Securitate – n.r.)”, a declarat el.
Pe de altă parte, Geoană a evitat și un răspuns ferm asupra întrebării dacă PSD este de acord cu propunerea ca din textul legii privind deconspirarea fostei Securități să fie eliminată sintagma “ca poliție politică”. El a apreciat că este nevoie de mai multă claritate a legii în acest sens, dar a ținut să precizeze că legea nu trebuie să condamne “în bloc” categorii întregi de persoane, întrucât o astfel de prevedere ar fi “antidemocratică și antieuropeană”.
Asupra aceluiași subiect, Geoană a mai făcut și afirmația că suspectează “sinceritatea” celor care au făcut astfel de propuneri, de eliminare a sintagmei respective, spunând că “această zonă este folosită” pentru “a se regla unele conturi politice”.
În aceeași notă, liderul PSD a afirmat că pentru formațiunea social-democrată “este extrem de clar” că demersul privind deconspirarea fostei Securități “are în principal un caracter politic intern”.
“Este o încercare a președintelui Traian Băsescu de a masca plecarea rușinoasă din țară a lui Omar Hayssam, este o continuare a luptei dintre palate, o războială (sic) politică internă, (…) un fenomen manipulat politic, în principal de Traian Băsescu și de PNL-ul condus de Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat el.
Geoană a mai apreciat că ultimele evoluții ale acestui fenomen arată că un număr important de lideri politici “mai ales din zona de dreapta”, care după Revoluție “și-au făcut o carieră dintr-un antipesedism funciar”, s-au dovedit a fi “tot felul de muște și de turnători”, iar mediul civic și partidele politic ar trebui “să se debaraseze” de aceștia.