Guvern

PSD îi solicită lui Tăriceanu restructurarea Guvernului

Vicepreședintele PSD Dan Nica a declarat că prima soluție pentru rezolvarea crizei politice este ca premierul Tăriceanu să prezinte o formulă de Guvern restructurat, evitând însă referirile la eliminarea PD din Executiv și infirmând „speculațiile” privind numirea unui alt premier, inclusiv din PSD.
Vicepreședintele PSD a afirmat, duminică, într-o conferință de presă, că, dacă premierul Călin Popescu Tăriceanu nu va prezenta, săptămâna viitoare, o formulă de Guvern restructurat, PSD se gândește și la soluții alternative, inclusiv la alegeri anticipate.
Dan Nica a afirmat că PSD va merge, marți, la consultările politice de la Cotroceni, care au fost inițiate de președintele Traian Băsescu. El a precizat că această decizie a social-democraților este motivată de faptul că pretinsa criză cu care se confruntă România trebuie să fie rezolvată imediat. Potrivit lui Nica, poziția finală cu care PSD se va prezenta la aceste consultări politice va fi stabilită luni, în cadrul Biroului Permanent Național al partidului.
Vicepreședintele PSD a spus că principalul partid de opoziție este „în favoarea oricărei soluții rapide” pentru rezolvarea acestei crize. El a apreciat că prima șansă în acest sens ar fi ca premierul Călin Popescu Tăriceanu să prezinte, săptămâna viitoare, o formulă de guvern restructurat. „Dacă nu este capabil și nu dorește să facă acest demers, este clar că toate celelalte soluții sunt deschise, inclusiv alegerile anticipate, dacă nu se adoptă o altă soluție. Noi reiterăm faptul că alegerile anticipate ar trebuie să reprezinte ultima soluție”, a spus Nica.

Recomandări

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Deputata AUR Veronica Grosu solicită Guvernului reducerea impozitelor pentru a opri închiderea firmelor românești

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului