Sesizare

PSD i-a făcut plângere penală pentru abuz în serviciu prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan



Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan

Social-democrații suceveni au depus o plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan. PSD Suceava a transmis că plângerea penală a fost depusă deoarece Alexandru Moldovan, în calitate de prefect, nu și-a îndeplinit atribuțiile cu privire la demiterea aleșilor locali care au trecut la alt partid politic înainte de alegerile locale. Într-un comunicat transmis de PSD Suceava se precizează că în contextul alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020, primarii localităților Frumosu, Moara, Ulma, Frasin, Stulpicani, Ostra, Stroiești, Păltinoasa și Valea Moldovei care dețineau funcțiile de primar obținute pentru mandatul 2016 – 2020 din partea PSD au ales să se înscrie în PNL Suceava și să candideze din partea acestui partid pentru un nou mandat. Social-democrații suceveni au arătat că legea prevede că în astfel de cazuri, atunci când aleșii trec la alt partid decât cel pe listele căruia au fost votați, acestora le încetează mandatul de drept înainte de termen, prin ordin al prefectului.
„În ciuda sesizărilor făcute în mod repetat de PSD Suceava cu privire la existența acestor situații și a demersurilor legale făcute pentru a fi rezolvate, actualul prefect a preferat să le ignore, interpretând și aplicând legea după bunul plac. Interesant este că atunci când discutăm despre trecerea primarilor de la PSD la PNL, prefectul Alexandru Moldovan nu aplică legea, dovedind mai degrabă că este servitorul supus al domnului Gheorghe Flutur, nicidecum garantul legii în teritoriu”, se arată în comunicatul transmis de PSD Suceava. Social-democrații au mai arătat că în schimb, atunci când „vine vorba despre «execuția» primarilor PSD” sau ai altor formațiuni politice prefectul nu a ezitat să-și amintească de atribuțiile sale legale, iar ”o dovadă a duplicității acestuia” a fost ordinul de încetare a mandatului înainte de termen pe care l-a dat pentru fostul primar al orașului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor. PSD Suceava a arătat că „dacă acesta ar fi fost de la PNL sau ar fi trecut la PNL, sigur ar fi fost și la ora actuală în funcție”.



Recomandări

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat
Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Gheorghe Șoldan consideră că numirea liberalului Alexandru Covașă ca purtător de cuvânt al primarului PSD Vasile Rîmbu „este puțin de râs, într-un fel”

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu