Social democrații desfășoară în această săptămână acțiuni umanitare la nivel de județ, vizate fiind familiile nevoiașe, dar și copiii din mai multe școli sucevene. Liderul județean al social democraților suceveni, Gavril Mîrza, a declarat că de aceste acțiuni se ocupă organizațiile de tineret și de femei ale PSD și că în aceste zile vor fi distribuite „un număr important de pachete”.
„Organizațiile noastre de tineret și de femei se preocupă să aline din necazurile unora de aceste Sfinte Sărbători ale Paștelui. Am contribuit toți colegii, am adunat ceva fonduri și vom împărți un număr important de pachete către populația din județ, care nu are ceea ce e necesar în ziua de Paști. Venim și noi cu o mică completare. Văd că asemenea gesturi fac și alții și poate că în această Săptămână Mare facem un lucru bun cu toții, pentru că în rest ne facem destule rele și ne acuzăm și ne criticăm unii pe alții”, a declarat Mîrza.
El a făcut un apel către reprezentanții tuturor partidelor la o campanie civilizată, fără atacuri la persoană sau la familii sau atacuri „mai mult decât ar putea să suporte oamenii de bun simț din județ”.
1.240 de pachete cu alimente pentru cazurile sociale din municipiul Suceava
Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a anunțat că din contribuțiile membrilor și simpatizanților s-au făcut 1.240 de pachete cu alimente necesare Sărbătorilor Pascale care vor fi distribuite familiilor nevoiașe din municipiul reședință de județ.
„Mâine (nr astăzi) la ora 11 va avea loc la școala generală nr. 7 din Ițcani o acțiune de ajutorare a copiilor din clasele IV-V. Fiecare va primi cadouri constând în obiecte de îmbrăcăminte, jucării și dulciuri”, a mai spus Iordache.






