Hotărâre

PSD continuă demersurile de suspendare din funcție a președintelui Băsescu

PSD continuă demersurile de suspendare din funcție a președintelui Băsescu
PSD continuă demersurile de suspendare din funcție a președintelui Băsescu

Președintele PSD, Mircea Geoană (foto), a declarat, ieri, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, că social-democrații vor vota, în Parlament, pentru suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu.
Geoană a făcut precizarea că parlamentarii social-democrați vor vota în favoarea suspendării din funcție a președintelui Traian Băsescu, argumentând că dorește în acest fel să termine „orice speculație” și „intoxicare” cu privire la „așa-zisa schimbare de poziție a PSD” cu privire la atitudinea față de suspendarea președintelui.
La insistențele jurnaliștilor, Geoană a admis că au existat voci, în cadrul conducerii partidului, care au susținut că, în actualul context creat de anunțul lui Traian Băsescu referitor la demisia sa în eventualitatea în care va fi suspendat de Parlament, suspendarea acestuia ar fi „inoportună”.
Liderul PSD a spus că astfel de opinii, împotriva suspendării lui Băsescu, au existat și la întâlnirea restrânsă a conducerii PSD de duminică seara, și în cadrul Biroului Permanent Național de ieri.
„Vă asigur că nu avem nici un fel de deget încrucișat nici în pantofi, nici sub mânecile hainelor”, a mai spus el, chestionat de jurnaliști cu privire la sinceritatea intenției PSD de a-l suspenda pe președinte.
Pe de altă parte, Geoană a evitat să răspundă la întrebările referitoare la modul în care ar putea fi adunate, în Parlament, cele 235 de voturi necesare suspendării președintelui Băsescu.
El s-a declarat convins că „vor exista suficiente” voturi în acest sens, afirmând că apreciază că reprezentanții PRM „își vor onora angajamentul” inițial, de a vota pentru suspendarea lui Băsescu.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, ieri, la începutul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că, în condiții normale, votul din Parlament asupra propunerii de suspendare a președintelui Traian Băsescu, va fi dat joi.

Recomandări

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern
Gheorghe Șoldan a făcut parte din echipa de negocieri a PSD pentru formarea noului Guvern