Social-democrații suceveni vor ca împreună cu peneliștii și peremiștii să stabilească măsuri pentru evitarea fraudei electorale la alegerile prezidențiale.
Prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat vineri că doar cu PNL și PRM se poate discuta pe marginea subiectului legat de antifrauda electorală, pentru că este convins de faptul că PD-L nu dorește transparență și corectitudine la alegeri. Nechifor a mai spus că trebuie luate măsuri, astfel încât votul sucevenilor să fie unul curat.
„Aș face mai degrabă un apel la celelalte forțe politice din Suceava, în special la PNL, dar și la PRM, ca să gestionăm de o manieră curată, transparentă, această campanie electorală și să ne propunem ca în ziua votului să avem ochii larg deschiși, pentru a nu mai avea acele cazuri de fraudă electorală dovedite pe care PD-L le-a practicat cu succes. Fac acest apel către partidele politice, mai puțin către PD-L, pentru că nu sunt convins că acest partid dorește transparență și corectitudine în alegeri”, a afirmat Nechifor.
Mîrza: „Traian Băsescu nu poate câștiga alegerile decât printr-o fraudă majoră”
La rândul său, liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a apreciat că Traian Băsescu nu își va putea păstra postul de la Cotroceni decât printr-o fraudă majoră. El a precizat însă că, pentru evitarea acestei situații, va cere înregistrarea a tot ceea ce se petrece în secțiile de votare.
„Va fi o perioadă fierbinte și se va juca totul pe o carte, de a ieși Traian Băsescu președinte, ceea ce nu va fi posibil decât printr-o fraudă majoră. Sens în care vom avea la nivelul județului discuții cu reprezentanții celorlalte partide și inclusiv observatori în fiecare secție de votare, cu tehnică adecvată, pentru a înregistra tot ce se petrece. Vom lua măsuri pentru ca ceea ce s-a petrecut la Preutești să nu se mai repete, iar votul cetățeanului să fie cel real”, a încheiat Mîrza.






