Proaspătul purtător de cuvânt al organizației municipale Suceava a PSD, Emil Ursu, s-a arătat indignat de starea proastă a drumurilor din cartierul Burdujeni și în special a străzilor Cuza Vodă, Plevnei și Eternității, care duc spre cimitir.
Ursu a declarat că a văzut în ce stare sunt respectivele artere de circulație săptămâna trecută, când și-a înmormântat o rudă, constatând că, din cauza gropilor, „mortul sărea practic din sicriu”.
Purtătorul de cuvânt al organizației municipale Suceava a PSD cere primăriei plombarea străzilor care duc la cimitir, pentru că „măcar ultimul drum merită un pic de respect din partea tuturor”.
„Săptămâna trecută am avut un deces în familie și am constatat o chestiune absolut jenantă. Vorbesc de Burdujeni. E o tradiție ca morții să iasă pe dreapta și aș vrea să semnalez starea absolut dezastruoasă a străzilor Cuza Vodă, Plevnei și Eternității străzi pe care trec toate înmormântările și care arată cum arată. În acest sens l-aș ruga pe domnul primar măcar să le plombeze, pentru că nu e frumos să spun, dar e real, sar morții din sicrie, și pentru a nu încurca traficul, pentru că după cum spuneam, există obligativitatea de a o lua în dreapta înmormântările își au ca traseu aceste străzi. Nemaipunând la socoteală faptul că la urcarea în cimitir era multă gheață și a fost greu cu mașinile. Cred că măcar ultimul drum merită un pic de respect din partea tuturor”, a declarat Ursu.





