PSD cere lui Gitenstein să sesizeze procurorul SUA privind declarațiile lui Băsescu despre Bechtel



Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguța Vasilescu, a declarat, joi, că ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, ar trebui să sesizeze procurorul general al SUA privind declarațiile președintelui Traian Băsescu despre contractul cu Bechtel.
Vasilescu a afirmat, într-o conferință de presă, că declarațiile președintelui Traian Băsescu despre contractul dintre statul român și compania Bechtel ar trebui să facă subiectul unei investigații din partea procuraturii SUA.
„Traian Băsescu a declarat în SUA că autostrada Bechtel nu se mai construiește pentru că s-a încheiat un contract în care ambii parteneri au vrut să fure și că Banca Mondială ar fi trebuit să recomande României să nu facă acest contract, dar a tăcut și acum vrea să dea lecții. Dată fiind gravitatea acestor declarații, departamentele PSD lucrează deja la două scrisori, adresate ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, și companiei Bechtel”, a spus senatorul PSD.
Vasilescu a precizat că PSD îi va cere lui Gitenstein să sesizeze procurorul general al USA în privința declarațiilor lui Băsescu.
„Dacă statul român este furat de compania Bechtel, așa cum spune Traian Băsescu, managerii ei trebuie să fie pedepsiți penal”, a spus ea.
Olguța Vasilescu a menționat că în scrisoarea pe care PSD o va trimite companiei Bechtel conducerea companiei este anunțată că, dacă nu reacționează la declarațiile președintelui român, „înseamnă că le acceptă tacit și că a furat statul român”, condiții în care PSD este decis să sesizeze DNA.
Vasilescu a mai declarat că PSD îi solicită lui Traian Băsescu să facă publice dovezile privind potențialele interese sau acte de corupție legate de contractul cu Bechtel.
Președintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea de la Washington cu reprezentanții comunității românești, răspunzând unei întrebări privind Bechtel, că Banca Mondială ar fi trebuit să recomande României să nu facă acest contract, dar „a tăcut și acum vine să dea oarecare lecții”.
„Construiam cea mai scumpă autostradă din lume într-un contract în care ambii parteneri au vrut să fure. Un contract care s-a atribuit fără licitație și un contract care ne-a dus la niște prețuri exorbitante. (…) Recomandarea Băncii Mondiale ar fi trebuit să fie: atenție stat român, că noi lucrăm cu voi de vreo 20 de ani, nu faceți acest contract, că a fost public și atunci Banca Mondială a tăcut și acum vine să dea oarecare lecții, îmi pare rău. Și Banca a tăcut și Fondul a tăcut și BEI a tăcut și BERD a tăcut”, a spus Băsescu.
El a fost întrebat de ce România a renunțat la parteneriatul cu compania americană.
La începutul lunii august, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunțat că Bechtel va termina construcția celor două tronsoane de autostradă începute, în cazul celorlalte șase constructorii urmând să fie aleși în urma licitațiilor.
Costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai puțin, a spus ministrul.
Premierul Emil Boc a susținut, la rândul său, că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului.
Potrivit ministrului Transporturilor, compania Bechtel va continua lucrările doar la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău și Suplacu de Barcău-Borș, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii Transilvania, statul fiind liber să liciteze celelalte șase tronsoane, fără nicio pretenție din partea constructorului american.
Proiectul autostrăzii Transilvania a fost împărțit în opt tronsoane de construcție. Lucrările nu au fost începute pe șase dintre ele, însumând 297 de kilometri, respectiv Brașov-Făgăraș (53 km), Făgăraș-Sighișoara (52 km), Sighișoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăilești (24 km) și Mihăilești-Suplacu de Barcău (76 km).
Costul de construire a autostrăzii Transilvania pe tronsoanele unde Bechtel continuă să lucreze va fi redus la 6,9 milioane euro/km, față de 14,7 milioane euro/km în prezent, pentru celelalte tronsoane costul estimat și raportat inclusiv la specificul terenului fiind de 7,2 milioane euro/km, nivelul final urmând însă să fie stabilit în urma licitațiilor.
Potrivit ministrului Boagiu, plățile restante pe care Guvernul trebuie să le mai achite companiei Bechtel însumează circa 90 milioane euro, achitate în două tranșe, dintre care prima în perioada imediată, iar a doua la finalul acestui an.
Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru construcția unui traseu de 415 kilometri, dar porțiunea construită până în prezent cu finanțarea statului, la șapte ani de la lansarea proiectului, depășește cu puțin 10% din traseul total.
Până în prezent au fost contruiți doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri.
Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România avea în luna mai o datorie către Bechtel de 90,4 mililoane euro, la care se adaugă TVA în valoare de 90,3 milioane lei.