Deputatul PSD Petru Andea a anunțat, luni după-amiază, înainte de dezbaterea moțiunii simple a PDL, depunerea la Camera Deputaților a unei noi moțiuni simple inițiate de deputații PSD, cu tema „Guvernarea de dreapta – un eșec pentru educație” „Fac un anunț în atenția Biroului Permanent al Camerei Deputaților și în atenția domnului președinte Bogdan Olteanu. Domnule președinte, subsemnații menționați în anexa la prezenta moțiune, membri ai Camerei Deputaților în legislatura 2004-2008, în temeiul art 112 din Constiuția României, și în temeiul art 158 și 164 din Regulamentul Camerei, înaintăm prezenta moțiune simplă cu tema «Guvernarea de dreapta – un eșec pentru educație». Vă rugăm domnule președinte să dispuneți măsurile necesare în vederea declanșării procedurilor legale pentru dezbaterea acesteia”, a declarat Petru Andea.
„Vă mulțumesc domnule deputat. Iau act. Voi consulta îndeplinirea condițiilor legale și voi anunța în timp util pașii pe care îi vom îndeplini în continuare”, a afirmat de la prezidiu, Bogdan Olteanu.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a anunțat, luni, după Biroul Permanent Național, că social-democrații vor depune, luni, o moțiune simplă pe tema Agriculturii la Senat și o moțiune simplă pe Educație, la Camera Deputaților.
Diaconescu a spus că, în moțiunea simplă pe Educație, PSD solicită demisia ministrului Educației, Cristian Adomniței, și a secretarului de stat pe învățământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa.
În moțiune social-democrații acuză lipsa de viziune și de strategie a Guvernului în Educație, considerând că acest domeniu nu mai poate fi desconsiderat.
Pe lângă demisia ministrului și a secretarului de stat, moțiunea simplă a PSD mai solicită promovarea unei inițiative legislative pentru majorarea cu 50% a salariilor a profesorilor și o situație exactă, din partea MEC, a modului în care au fost alocate resursele financiare pentru infrastructură în acest minister, precum și a criteriilor de alocare.
Diaconescu a apreciat că resursele financiare disponibile în prezent la bugetul MEC sunt folosite în scopuri politice și electorale.