Acțiuni politice

PSD amenință Guvernul cu moțiune de cenzură

PSD amenință Guvernul cu moțiune de cenzură
PSD amenință Guvernul cu moțiune de cenzură

PSD ar putea iniția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu, a anunțat, în cursul zilei de ieri, deputatul social democrat sucevean Ioan Stan. Acesta a declarat că moțiunea ar putea fi inițiată în situația în care Ministerul Agriculturii nu va răspunde favorabil la o serie de solicitări formulate de PSD, și care vizează acordarea de subvenții pentru înființarea culturilor de toamnă și plata despăgubirilor pentru culturile afectate de inundații. Ioan Stan a declarat că PSD solicită Executivului promovarea unei Hotărâri de Guvern prin care să se introducă acordarea unei subvenții de 6,5 milioane de lei vechi/hectar pentru înființarea culturilor de toamnă. „Introducerea acestei subvenții a fost menționată în moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului agriculturii, Decebal Traian Remeș, și care a fost aprobată. Și din acest motiv solicităm Guvernului României ca în cel mai scurt timp să promoveze o hotărâre prin care să acorde subvenția de 6,5 milioane de lei vechi”, a declarat deputatul PSD de Suceava. El a mai adăugat că PSD îi solicită ministrului Agriculturii să aloce și fondurile pentru despăgubirea culturilor afectate de inundații sau de secetă. „Îi cerem domnului Remeș să nu mai iasă în fața agricultorilor și să-i roage să înceapă prin forțe proprii campania agricolă de toamnă. Și vreau să spun că PSD aprobă și este de acord cu declarațiile agricultorilor din România, care au anunțat că dacă nu primesc despăgubiri pentru culturile afectate vor ieși în stradă să protesteze”, a mai spus parlamentarul social democrat. Ioan Stan a adăugat că PSD va aștepta până la data de 1 septembrie 2007 rezolvarea celor două solicitări. El a subliniat faptul că în situația în care Guvernul nu va răspunde favorabil, social democrații vor iniția, până pe 15 septembrie a.c. o moțiune de cenzură.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de negociere pentru noua guvernare a liderului interimar al PSD, Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu îl vrea pe Gheorghe Șoldan în echipa de negociere pentru noua guvernare

Sorin Grindeanu il vrea pe Gheorghe Soldan in echipa de negociere pentru noua guvernare
Sorin Grindeanu il vrea pe Gheorghe Soldan in echipa de negociere pentru noua guvernare

Stan susține că fermierii români trebuie să poată concura „în condiții egale și corecte” cu ceilalți fermieri europeni

Senatorul PSD Ioan Stan, candidat pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c
Senatorul PSD Ioan Stan, candidat pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c