PSD acuză PDL că își subordonează CNA, în acest moment această instituție, cu rol extrem de important în campania electorală, fiind controlată de actuala putere.
„Partidul Social Democrat atrage atenția că, prin încălcarea brutală a practicilor parlamentare, PDL a pus mâna pe o instituție publică cu rol extrem de important în campania electorală. În acest moment, Consiliul Național al Audiovizualului este controlat de actuala putere, ceea ce oferă certitudinea unor abuzuri la adresa opoziției și a televiziunilor care nu servesc interesele lui Traian Băsescu și ale PDL”, susține PSD într-un comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
PSD mai susține că, deși își manifestă public disponibilitatea de dialog cu opoziția și cu societatea civilă, în realitate, coaliția majoritară a instituit „o adevărată tiranie a majorității”.
„Dialogul clamat este doar o minciună. În spatele acestui discurs se ascund demersuri concrete și explicite menite să conducă la o permanentizare și consolidare a puterii”, consideră PSD.
PSD menționează că, în virtutea algoritmului politic, l-a propus pe Grigore Zanc pentru un nou mandat în CNA.
„Acesta a fost încă din 2004 membru al Consiliului și, la expirarea mandatului, în octombrie 2010, PSD s-a pronunțat pentru continuitate, susținându-l în continuare pe domnul Zanc pentru postul de la CNA. Acest algoritm vizează menținerea unui echilibru între putere și opoziție, fiind legitimat de votul popular. Dar, dacă în cazul UDMR regula a fost respectată, în ceea ce privește opoziția, candidatul susținut de PSD a fost respins, în locul său fiind numit candidatul PDL”, se arată în comunicat.
PSD mai precizează că, din octombrie 2010 și până acum, în pragul campaniei electorale pentru alegerile locale, actuala putere nu a fost interesată de numirea unor noi membri în CNA.
„Este clar că PDL se pregătește să folosească toate instituțiile statului în campania electorală, anulând astfel competiția liberă și votul democratic. PSD trage din nou un semnal de alarmă în privința abuzurilor actualei puteri și face apel la CNA să își mențină echidistanța, să nu se implice în competiția politică și să servească interesul public”, se mai arată în comunicat.
Senatul și Camera Deputaților au validat, marți, în ședință comună, numirea lui Lorand Turos și a lui Valentin Alexandru Jucan în calitate de membri titulari ai CNA și a lui Mihail Marius Badea în calitate de membru supleant al CNA.
Membrul CNA Lorand Turos, propus de grupurile parlamentare ale UDMR, a fost numit până la data de 19 decembrie 2012 (pentru restul de mandat rămas după ce Attila Szasz a părăsit CNA), iar membrul titular Valentin Alexandru Jucan și membrul supleant Mihail Marius Badea, propuși de grupurile parlamentare ale PDL, au fost numiți pentru un mandat de șase ani, conform Legii audiovizualului. Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Attila Szasz, membru al CNA din mai 2008, a declarat pe 9 februarie, pentru MEDIAFAX, că a decis să renunțe la mandatul său în cadrul CNA, pentru că a hotărât să lucreze în presa în limba maghiară. Mandatul lui Attila Szasz ar fi expirat în decembrie 2012.
În anul 2006, Attila Szasz a fost desemnat membru supleant în CNA de Parlamentul României, la propunerea Senatului, pentru perioada 2006 – 2012. Atunci, Attila Szasz a fost desemnat membru supleant al lui Attila Gasparik, care a fost desemnat membru titular al CNA de Parlament, la propunerea Senatului. În martie 2008, Attila Gasparik a decis să renunțe la mandatul său de membru în CNA, locul său fiind luat automat de membrul supleant Attila Szasz.
Un alt membru al CNA propus de Senat și susținut de PSD, Grigore Zanc – al cărui mandat început în 2004 s-a încheiat în octombrie 2010 -, a fost propus de PSD pentru un nou mandat în Consiliu, însă Parlamentul nu l-a numit. În iunie 2011, surse din Parlament au declarat pentru MEDIAFAX că PDL ar fi dorit să-l propună pe Valentin Alexandru Jucan ca membru în CNA (pe locul rămas vacant după încheierea mandatului lui Zanc), însă PSD nu a dorit să cedeze postul democrat-liberalilor.
Pe de altă parte, la sfârșitul anului 2012 vor expira mandatele a cinci dintre actualii membri ai CNA – Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Dan Grigore și Constantin Duțu.
În schimb, membrii CNA Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu și Mihai Mălaimare își vor desfășura activitatea în Consiliu și după decembrie 2012. Ei au fost validați ca membri titulari ai CNA în octombrie 2008, de Parlament, fapt pentru care mandatele lor vor expira în 2014. Narcisa Iorga a fost propusă ca membru al CNA din partea Președinției, Mihai Mălaimare și Christian Mititelu au fost propuși de Guvern, iar Cristina Trepcea – de Camera Deputaților.
Potrivit articolului 11 din Legea audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri și este numit de Parlament, la propunerea: Senatului – 3 membri; Camerei Deputaților – 3 membri; Președintelui României – 2 membri; Guvernului – 3 membri. Propunerile nominalizează candidatul pentru postul de titular, precum și candidatul pentru postul de supleant și se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, în termen de 15 zile de la data declanșării procedurii de numire. Birourile permanente ale celor două Camere înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaților în ședință comună. În urma audierii, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun pe care îl prezintă în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului. Candidaturile se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, în condițiile întrunirii cvorumului celor două Camere.
Membrii Consiliului sunt garanți ai interesului public și nu reprezintă autoritatea care i-a propus. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eșalonat, în funcție de expirarea mandatului. În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului inițial de 6 ani.
Membrii Consiliului au funcție de demnitate publică asimilată funcției de secretar de stat, potrivit articolului 12 din Legea audiovizualului.
Consiliul Național al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituție publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întrunește, în mod curent, de două ori pe săptămână, în ședințe publice și este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii și să aplice sancțiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licențe audiovizuale.