Dispută

PSD acuză PD-L că folosește aeroportul Suceava ca armă politică

Ovidiu Milici: „Solicităm elaborarea unui plan de dezvoltare a aeroportului astfel încât acesta să devină operațional”
Ovidiu Milici: „Solicităm elaborarea unui plan de dezvoltare a aeroportului astfel încât acesta să devină operațional”

Organizația Județeană Suceava a PSD, prin consilierul județean Ovidiu Milici, care este și vicepreședinte al filialei, a acuzat, ieri, PD-L că a transformat Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea în armă politică.
Milici a declarat, într-o conferință de presă, că social-democrații privesc „cu îngrijorare” cum Executivul Consiliului Județean Suceava și liderii democrat-liberali se folosesc de aeroport doar pentru a-și plăti polițe între ei, în loc să se preocupe de dezvoltarea acestuia. „Aeroportul Suceava a devenit o armă politică în bătăliile interne din PD-L. Domnul ministru Berceanu îi dă în cap cu aeroportul Suceava domnului Flutur. Domnul deputat Ioan Bălan îi dă în cap domnului Flutur cu domnul director Dumitru Sahlean, protejatul domnului Flutur. Domnul Orest Onofrei îi dă în cap domnului Berceanu cu aeroportul Suceava. Cerem actualei administrații județene să prezinte în cel mai scurt timp o strategie coerentă de dezvoltare a aeroportului Suceava și considerăm că bunul mers al aeroportului, dezvoltarea, utilitatea sa nu se fac prin conferințe de presă și prin declarații de genul «unirea prin aer a Bucovinei cu țara» sau cine știe ce exprimări deșucheate inventate de domnul senator Orest Onofrei”, a declarat Milici.
Vicepreședintele PSD a arătat că, la întrunirile deliberativului județean, consilierii social-democrați au votat „fără să clipească” proiectele de hotărâre care vizau dezvoltarea Aeroportului „Ștefan cel Mare”, însă acum constată că „nimic nu este clar în ceea ce privește aeroportul”. „Actuala administrație județeană dă dovadă și aici de incoerență în actul administrativ, nu știe de unde să înceapă și unde vrea să ajungă. Practic, actuala administrație nu are nici o viziune de dezvoltare a județului Suceava. Solicităm elaborarea unui plan de dezvoltare a aeroportului astfel încât acesta să devină operațional”, a mai spus Milici.

Recomandări

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

CJ Suceava recepționează studiul de fezabilitate pentru noul terminal de peste 10.000 de metri al Aeroportului ”Ștefan cel Mare”

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Directorul Wizz Air Malta, Mauro Peneda: „Am redeschis baza aeriană de la Suceava exclusiv datorită viziunii actualei conduceri a județului pentru dezvoltarea aeroportului”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Șoldan anunță că la Aeroportul Suceava s-au finalizat lucrările pentru modernizarea sistemului de aterizare ILS CAT III