Consilierii județeni ai PSD îi acuză pe colegii lor de la PD-L și pe președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de „dispreț și bătaie de joc în alocarea fondurilor publice”.
Consilierul Ovidiu Milici a prezentat, ieri, într-o conferință de presă, lista obiectivelor de investiții finanțate din bugetul propriu al județului Suceava, pe anul 2010, aprobat cu votul consilierilor PD-L în ședința deliberativului, de săptămâna trecută. Potrivit acesteia, Consiliul Județean a alocat 35.000 de lei (peste 8.300 de euro) pentru o mașină de curățat cartofi la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava (Școala Specială din Burdujeni), 15.000 de lei (150 de milioane de lei vechi) pentru achiziția a două frigidere la aceeași unitate de învățământ, precum și 8.100 de lei pentru o canapea la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Milici a declarat că nu contestă necesitatea achiziției acestor echipamente, dar a arătat că i se pare exagerat să se dea 81 de milioane de lei vechi pentru o canapea, 75 de milioane de lei vechi pentru un frigider sau peste 8.300 de euro pentru o mașină industrială de curățat cartofi, în condițiile în care cea mai ridicată ofertă a firmelor de profil nu depășește 2.500 de euro.
Milici propune expunerea mașinii de curățat cartofi în locul oului uriaș
„Avem serioase semne de întrebare asupra prețului acestor echipamente. Domnul Flutur spune că face economii la kilogramul de păstârnac, dar, în același timp, cumpără o mașină de curățat cartofi de 350 de milioane de lei. M-am documentat și am constatat că cea mai scumpă mașină de curățat cartofi din lume nu depășește 2.500 de euro. Dacă administrația locală și județeană tot vrea să mute oul gogoman de pe esplanada Casei Culturii, le propunem ca pe amplasamentul lăsat liber, timp de o săptămână, să fie expusă mașina de curățat cartofi, care bate recordul mondial la preț. Vrem ca timp de o săptămână sucevenii să admire cea mai scumpă astfel de mașină din lume. Iată cum se fac economii și cum este cheltuit banul public la Consiliul Județean”, a declarat Milici.
Acesta a mai precizat că aleșii județeni ai PSD nu au votat bugetul cu aceste achiziții, însă a fost adoptat fără probleme cu votul consilierilor județeni ai PD-L, care au majoritatea și care nu au ținut cont de obiecțiile social-democraților.