PSD a propus PNL pact de neagresiune



Liderii PSD au propus PNL, la întâlnirea de vineri, un pact de neagresiune la alegerile locale și susținerea reciprocă a candidaților din turul doi, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse din cele două partide.
Social-democrații le-au propus liberalilor semnarea unui pact de neagresiune la alegerile locale și susținerea reciprocă a candidaților ajunși în turul doi, au declarat, ieri, surse din cele două partide, relatând discuțiile care au avut loc în ședințele conducerilor PSD, respectiv în PNL, pe tema întâlnirii de vineri, dintre liderii social-democrați și cei liberali.
Potrivit surselor citate, propunerea prevedea posibilitatea reactualizării pactului de neagresiune și în campania electorală pentru alegerile parlamentare, în funcție de rezultatele din alegerile locale și de „eventualitatea estimării unui guvern PSD-PNL” ulterior alegerilor parlamentare.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că cea mai mare parte a liderilor social-democrați prezenți la ședința de ieri a Biroului Permanent Național au primit cu reticență propunerea pe care Mircea Geoană, Adrian Năstase și Ion Iliescu au făcut-o liberalilor.
Sursele citate au mai arătat că nici la nivelul conducerii PSD, nici la PNL nu a fost luată o decizie cu privire la pactul de neagresiune, preconizându-se o nouă întâlnire la vârf între liberali și social-democrați, cel mai probabil la sfârșitul acestei săptămâni.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a informat BPN, ieri, despre întâlnirea pe care a avut-o, alături de alți lideri ai PSD, cu conducerea PNL.
Surse din PSD au arătat că, potrivit lui Geoană, la întâlnirea PSD-PNL nu s-a ajuns la o înțelegere privitoare la o posibilă colaborare politică între social-democrați și liberali, liderii PNL arătând că un mesaj cu privire la o apropiere PNL-PSD ar dezavantaja partidul condus de Tăriceanu.
Aceleași surse au mai arătat că liderii PNL nu au formulat un refuz categoric la propunerea privitoare la colaborare cu social-democrații, dar au solicitat un răgaz pentru a da un răspuns.
Boc: Tăriceanu a trădat
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, ieri, că președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a trădat electoratul Alianței D.A., pentru că stă la masă cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, pregătind restaurația regimului condus de cei doi reprezentanți ai PSD.
„Acum câteva ore, PNL propunea coagularea forțelor de dreapta, uitând că în week-end au propus coagularea forțelor de stânga. Oare în ce tabără se mai află PNL, în cea în care stă la masă cu Iliescu și Năstase, sau în alta, în care s-au trezit dimineața și vor să fie de dreapta?”, a spus Emil Boc.
El a susținut că liberalii, împreună cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, pregătesc restaurația regimului celor doi reprezentanți ai PSD, „cu complicitatea directă a lui Tăriceanu și a celorlalți membri din conducerea PNL”.
Boc a spus că Tăriceanu, a trădat „încă o dată” electoratul Alianței D.A. și s-a întrebat ce le mai poate spune liderul PNL celor care l-au votat în 2004, „când el astăzi stă la masă cu Iliescu și Năstase și negociază”.
În opinia liderului democrat-liberal, „cuplul Tăriceanu-Iliescu va compromite orice discuție democratică și a compromis votul dat Alianței”.