Americanii au o vorbă care tradusă în românește ar suna cam așa: ”Dacă mă păcălești o dată, să-ți fie rușine. Dacă mă păcălești de două ori, să-mi fie mie rușine”. E cum nu se poate mai potrivită acum, când PSD a decis să încheie un nou protocol prin care va băga Partidul Conservator în Parlament. Sunt două argumente pentru care aceasta este o mișcare păguboasă pentru PSD. În primul rând, trădarea. Dan Voiculescu și-a băgat oamenii în Parlament pe lista PSD și apoi a contribuit la majoritatea parlamentară a Alianței D.A. Se poate argumenta interminabil de ce a făcut asta, se poate spune că Traian Băsescu nu ar fi acceptat un guvern al PSD. Cert este că din punctul de vedere al social-democraților a fost o trădare. Totul capătă aspecte haioase când citești că noul protocol conține cauze anti-trădare și va fi înregistrat ca atare la tribunal. Cu alte cuvinte, dacă PC trădează din nou, PSD îl va da în judecată. Și ce dacă? Justiția nu poate invalida mandatul unui parlamentar odată ales. Ideea în sine că mergi la tribunal ca să îți menții aliații politici e tot atât de ridicolă ca o nevastă care și-ar da bărbatul în judecată ca să ducă gunoiul. Partidul lui Dan Voiculescu a trădat PSD de două ori până acum. O dată înainte de alegerile locale din 2004. Apoi au încheiat o altă alianță pentru alegerile generale, din care Partidul Umanist (actual Conservator) a dezertat. Se pare că PSD nu se mai satură, are un fel de plăcere masochistă în a fi trădat.
În al doilea rând, nu e limpede ce anume câștigă PSD din acest troc. În 2004, când PUR a întors armele, biroul de presă al PSD a emis un comunicat epocal, în care reproșa deschis foștilor-viitori parteneri că nici măcar că nu și-au pus televiziunile la treabă pentru PSD, așa cum se înțeleseseră. Nu are rost să argumentăm un truism: toată lumea știe că PSD vrea de la PC acoperire favorabilă în trustul de presă al lui Dan Voiculescu. Problema este însă că presa nu câștigă voturi. Presa poate face agenda politicienilor, dar studiile academice din domeniu nu au arătat niciodată o relație solidă presă-voturi, așa cum cred politicienii români și mulți ziariști. Cel mai bun exemplu este constanta poziție a PDL pe primul loc și popularitatea președintelui Băsescu, în ciuda faptului că are o presă foarte proastă, și asta de ani de zile. Publicul favorabil lui Traian Băsescu nu are încredere în organele de presă anti-Băsescu. E simplu.
Un alt exemplu este chiar Partidul Conservator. De mulți ani, Antenele promovează acest partid ca și cum ar exista cu adevărat. De ani de zile ne sunt băgați pe gât diverși anonimi-simbriași de la PC pe post de lideri politici. Dar acest partid nu a existat niciodată pe cont propriu, în simpatia electorală. PC este băgat în seamă pentru că ceilalți politicieni se tem de televiziunile lui Voiculescu. Este un miraj care se autosusține. Voiculescu este puternic pentru că ceilalți politicieni îl cred puternic.
Dacă PSD dorea doar să se asigure că presa lui Voiculescu îl va toca pe principalul său adversar, adică pe Băsescu, atunci protocolul e tot atât de inutil. Deja trustul de presă voiculescian face acest lucru. Seară de seară, zi de zi, în mod obsesiv. În cel mai bun caz, PSD a cumpărat scump un lucru pe care îl avea gratis.
Nu în ultimul rând, asocierea PSD cu PC pune o problemă pentru colegii mei ziariști din trustul Intact. Liderii PSD declară deschis că au încheiat alianța pentru televiziuni. Deci, cine face agenda Antenelor și a publicațiilor din trust? Fie ziariștii fac agenda, cum declară ei înșiși, fie Dan Voiculescu. Dacă ziariștii fac agenda, atunci PC a înșelat pur și simplu PSD. Dacă Dan Voiculescu face agenda, atunci colegii mei ziariști au o nouă problemă de credibilitate. Nu că până acum nu ar fi avut-o, dar măcar acum știm ceva mai limpede ce citim / vedem la televizor.
