PSD a pierdut 112 membri în comuna Baia



Liderul Organizației Județene Suceava a Partidului Alianța Socialistă (PAS), ing. Vasile Bostaca, a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă derulate la sediul județean al partidului de la Câmpulung Moldovenesc, că 112 membri PSD au trecut în masă în această zi la organizația PAS din comună.
Printre aceștia se numără fostul primar al comunei, prof.dr. Ioan Natu și patru consilieri locali.
Potrivit sursei citate, conducerea județeană PAS a fost contactată anterior de membri ai PSD care au solicitat formulare pentru adeziuni, dar „nu credeam nici noi că poate veni un asemenea val de membri deodată de la PSD”.
În urma fuziunii recente dintre PAS și Partidul Stângii Unite (PSU) la nivel național, organizația PAS Baia număra 28 de membri, proveniți din structura PSU.
Liderul județean PAS Suceava, Vasile Bostaca, el însuși provenit dintr-o funcție similară în PSU, spune că a organizat duminică la Baia o reuniune a celor 28 de membri ai partidului său, pentru a-i pune la curent cu noutățile politice și a le distribui noile carnete și materiale de partid. La ședință au venit însă masiv pesediștii și alte persoane, care au depus adeziuni la PAS.
„Nu credeam că voi vedea vreodată la o ședință politică la sat atâția oameni la un loc. Nici nu am putut să le dăm tuturor formulare de adeziuni și carnete de membru de partid, pentru că nu am avut pregătite materiale pentru așa ceva. În acest moment sunt membri cu acte în regulă și carnet 112 foști pesediști și în zilele următoare mai așteptăm 40 de persoane care și-au anunțat intenția”, a precizat Bostaca.
Liderul județean PAS a mai menționat că pesediștii din Baia și-au motivat gestul prin nemulțumirea față de faptul că partidul din care făceau parte „e mai puțin de stânga acum” și față de „încercarea conducerii județene a partidului din care făceau parte de a impune alt candidat la fotoliul de primar decât au dorit majoritatea celor din organizație”.