Prea Sfinția Sa Datev Hagopian, Episcopul Eparhiei Armene din România, va participa astăzi, la ora 10.00, la slujba de reînhumare a osemintelor dezgropate în vechiul cimitirul armenesc al Bisericii „Sf. Simion” și la resfințirea cimitirului.
PS Datev Hagopian, care a sosit ieri la Suceava, însoțit de pr. vicar Radu Horga, s-a întâlnit cu responsabilii implicați în derularea proiectului care vizează „Consolidarea, reabilitarea, protejarea și valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII și XVI, aflate în Patrimoniul Național și cunoscute sub numele de «Turnul clopotniță» și «Biserica Sf. Simion din Suceava»” și, în urma discuțiilor purtate, s-a stabilit locul reînhumării, anumite modificări ale proiectului și cum va arăta monumentul care va marca locul în care se vor odihni sufletele celor dezgropați.
„Au rămas puțini armeni în Suceava – le-a spus el celor cu care s-a întâlnit atât la fața locului cât și la sediul firmei care a realizat proiectul – și trebuie să-i respectați”.