Eveniment

PS Damaschin a sfințit Sala Unirii din Palatul Administrativ Suceava

După sfințire, în Sala Unirii a avut loc prima ședință a Consiliului Județean desfășurată în această locație

Noua Sală a Unirii Bucovinei cu Țara, construită în curtea interioară a Palatului Administrativ din Suceava, a fost sfințită, luni, în debutul primei ședințe a Consiliului Județean desfășurată în această locație. Slujba de sfințire a fost oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Damaschin Dorneanul, alături de un sobor de preoți. După sfințire, PS Damaschin le-a transmis președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și consilierilor județeni să aibă gânduri frumoase și luminoase pentru Suceava și Bucovina. „Vă mulțumim pentru că ați rânduit ca începutul să se facă în această sală și cu rugăciunea de binecuvântare. Vă transmitem din partea părintelui arhiepiscop Calinic tot gândul cel bun. Har, pace, binecuvântare, luminare de sus, astfel încât gândurile pe care le avem să fie bune frumoase și luminoase pentru ca Suceava noastră dragă, Bucovina noastră dragă să fie acolo unde îi este locul. Cum îmi place mie să spun, Bucovina de sub cer”, a spus PS Damaschin. După slujba de sfințire a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean, în debutul căreia șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a amintit că Sala Unirii a fost construită din fondurile proprii ale instituției și va putea fi folosită și de societatea civilă. „Este o sală mult discutată, a fost solicitare la PNDL pentru a fi finanțată, dar până la urmă, din surse proprii, am făcut o sală, zic eu, civilizată, primitoare, caldă și funcțională unde Consiliul Județean să-și desfășoare în mod civilizat activitatea. Eu am spus și spun că această sală, și poate că e un pic prea mare îndrăzneala mea, dar mi-o asum, este o sală care poată fi folosită pentru un eventual consiliu regional”, a declarat Gheorghe Flutur. El a precizat că Sala Unirii are o capacitate de 200 de locuri.

PS Damaschin a sfințit Sala Unirii din Palatul Administrativ Suceava
PS Damaschin a sfințit Sala Unirii din Palatul Administrativ Suceava
După sfințire, în Sala Unirii a avut loc prima ședință a Consiliului Județean desfășurată în această locație
După sfințire, în Sala Unirii a avut loc prima ședință a Consiliului Județean desfășurată în această locație

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”