În România se adoptă legi înainte de stabilirea resurselor financiare și umane, declară ministrul Raluca Prună după negocierile cu angajații din penitenciare, adăugând că poate da exemple a unor „legi minunate, dar într-o lume ideală”, deoarece în realitate nu există bani, scrie Mediafax. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, luni, la Penitenciarul Gherla, că este regretabil că în România se adoptă legi înainte să se vadă dacă există asigurată resursa financiară și resursa umană, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Este regretabil că în această țară adoptăm legi înainte să vedem dacă avem resursa financiară și resursa umană. Pot cita 20 de legi care sunt minunate, dar într-o lume ideală, pentru care nu există bani. Și probațiunea este un exemplu foarte bun”, a spus Prună.”Într-o țară care are resurse financiare limitate, avem o plăcintă atâta și problema este cum împărțim plăcinta la câți suntem”, a adăugat Prună.