PROTOSINGHELUL DANUL PRICOP

Mănăstirea Slatina – Suceava
(1878-1968)
Părintele Daniil, duhovnicul Mănăstirii Slatina, era din comuna Găinești – Suceava. În anul 1923 a venit să slujească lui Hristos. Un an mai târziu a fost călugărit; și era părintele Daniil cel mai blând și ascultător călugăr din Mănăstirea Slatina. Că pe toți îi iubea, de toți asculta și nu avea nici un vicleșug în inimă. Oriunde intra părintele Daniil, intra și pacea Duhului Sfânt.
În anul 1935 a fost hirotonit preot și a ajuns duhovnic vestit în toate satele din împrejurimi. Tineri și bătrâni, sănătoși și bolnavi, toți întrebau de părintele Daniil și se foloseau de blândețea inimii lui.
În vara anului 1944, Protosinghelul Daniil Pricop a scăpat de la distrugere biserica Mănăstirii Slatina, zidită de voievodul Alexandru Lăpușneanu. Că, fiind singur în mănăstire și năvălind un grup de soldați străini asupra bisericii, au minat-o și voiau s-o arunce în aer. Atunci bunul nevoitor a căzut în genunchi lângă zidul bisericii și se ruga cu lacrimi să-i îmblânzească Dumnezeu. Deci, văzând părintele Daniil că soldații nu se liniștesc, a întins mâinile în sus în chipul crucii și a zis:
– Dacă voiți să distrugeți biserica, ucideți-mă și pe mine, că eu nu mă duc de aici !
În clipa aceea, Dumnezeu a trimis peste ei un duh de frică și îndată au fugit din mănăstire.
În ultimii 24 de ani, părintele Daniil era nelipsit de la biserică. Slujea cele sfinte, spovedea, citea la bolnavi și mângâia pe toți. Odată l-au văzut părinții plângând în pragul bisericii și l-au întrebat:
– De ce plângi, părinte Daniil ?
– Mi-i milă de oameni, a zis bătrânul, și plâng că nu pot face atât bine, câtă dragoste am.
Altă dată a venit la el o femeie din Găinești cu copilul bolnav. Iar bătrânul i-a spus:
– Lasă, mamă, nu mai plânge, că îți vindecă Maica Domnului copilul. Apoi i-a citit de trei ori rugăciuni de vindecare, l-a împărtășit și l-a liberat cu pace. După trei zile s-a întors femeia și a zis:
– Părinte, s-a vindecat copilul !
– Dă slavă lui Dumnezeu și mulțumește Maicii Domnului.
Fiind plin de milă și dragoste, veneau la bătrânul și frați din mănăstire și-i cereau cuvânt de folos. Odată a venit la el un frate învăluit de ispite. Iar bătrânul Daniil i-a zis:
– Ai răbdare, frate. Nu pune toate la inimă. Așa este viața aceasta cu ispite, cu necazuri și suferință. Altfel nu ne putem mântui. Frăția ta fă ascultare, nu lipsi de la biserică, spovedește-te mai des, iartă pe toți și vei avea multă liniște în mănăstire. Apoi, binecuvântându-l, i-a adăugat:
– Așa, frate, ascultă pe bătrânul și nu vei greși !
Într-o vară, un frate a plecat la altă mănăstire. Zadarnic a încercat părintele Daniil să-l liniștească. A doua zi l-au văzut părinții în grădină, stând pe o piatră și plângând.
– De ce plângi, părinte Daniil ? i-au zis ei. Iar bătrânul a răspuns:
– Zice Sfântul Duh: „Cel ce va face din rău bun, ca gura Mea va fi”, iar eu nu am putut să fac acest lucru cu fratele meu care a plecat din mănăstire !
În noaptea învierii din anul 1968, părintele Daniil a chemat pe duhovnicul său și i-a spus:
– Părinte Emilian, mă cheamă Împăratul să mă duc la El. Împărtășește-mă cu Preacuratele Taine și ai grijă de sufletul meu.
Deci, sărutându-se cu toți, a doua zi de Sfintele Paști și-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind în vârstă de 90 de ani. (www.sfant.ro)