Municipalitatea suceveană va semna curând un protocol de colaborare, pentru o perioadă de zece ani, cu Ministerul Culturii, pentru promovarea și protejarea patrimoniului cultural al municipiului reședință de județ. Un prim eveniment cultural, organizat sub egida Ministerului Culturii, va avea loc în luna mai, după cum a anunțat ieri primarul Ion Lungu, recent întors de la București, unde a fost prezent la lansarea programului „Orașe europene”. Acesta este un proiect dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România – Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Târgu Mureș.
„Ajutorul primit de la Ministerul Culturii va fi în principal unul logistic, de promovare și de formare de personal. Proiectul cu care mergem mai departe, sub cupola Ministerului Culturii, este legat de Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret. Evenimentul cultural din luna mai, care se va organiza simultan în cele zece orașe participante la proiect, va fi probabil unul legat de activitatea teatrală”, a menționat primarul Sucevei, Ion Lungu.
La discuțiile care au avut loc la București, cu reprezentanții Ministerului Culturii, Suceava a fost apreciată pentru că a reabilitat Cinematograful Modern, căruia i-a redat funcționalitatea, iar în plus, a înființat acolo și Teatrul „Matei Vișniec”.
„Am luat două bile albe la discuțiile care au avut loc, pentru că numai două orașe din țară au reabilitat cinematografele preluate de la Ministerul Culturii – Suceava și Arad. Cinematograful Modern este deja dat în folosință, iar Cinematograful Arta, de la Ițcani, are deja proiect de modernizare, realizat de Constantin Gorcea, iar pentru finanțarea lucrărilor de acolo au fost alocați 130.000 lei la ultima ședință de Consiliu Local, pentru un program de reabilitare, cu finanțare multianuală. Faptul că avem teatru la Suceava a fost de asemeni apreciat”, a precizat Lungu.
Programul „Orașe europene” se articulează în jurul a patru direcții propuse de Ministerul Culturii: acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, inițierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât și programatorilor culturali, elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă.





