Să vezi și să nu crezi!

Proto-revoluția?



O carte despre care-i mai bine să nu te pronunți, fiindcă oricum vei supăra fie o tabără, fie cealaltă: „Revoluția la negru” de Al Tacu. Este scrisă ciufut, nervos, cu patima implicării directe în evenimentele evocate. Nu poate fi trecută cu vederea, câtă vreme încearcă să dreagă din altă perspectivă fila de istorie românească intitulată „Revoluția din 1989 a început la Iași”. Punctul de pornire al autorului are explicabile temeiuri lumești: proto-revoluționarii ieșeni omit să-i citeze numele în cărțile lor consacrate evenimentelor moldave din decembrie 1989: „Pentru oricine ar fi scris ceva despre întâmplările de atunci, imaginare, retorice sau autentice, numele meu, vrând-nevrând, își avea loc în față.”
Al. Tacu a fost deținut politic; potrivit relatărilor sale (și nu numai) este autorul unor gesturi disidente de neignorat, nu numaidecât legate de intenția revoluționară ieșeană, cât de contextul general în care aceasta s-ar fi plămădit. Subtitlul cărții spune totul despre finalitatea demersului publicistic: „Iași, 14 decembrie 1989, începutul revoluției române? O fraudă!” Chiar fraudă să fie? Încercăm să ne dumirim, ceea ce nu-i deloc lesne, câtă vreme scriitura are o oralitate exclamativă în stare să afecteze construcția pas cu pas a probatoriului și urmărirea firului logic al demonstrației. Ceea ce nu înseamnă că n-ar cuprinde sumedenie de întrebări întemeiate privind neconcordanțe în mărturii și episoade faptice discutabile. De pildă: după răspândirea manifestului, autorii au fost invitați să depună probe grafologice. La ce bun? – se întreabă Tacu – câtă vreme „înscrisul” a fost imprimat cu litere tăiate în radiere de cauciuc? Mai sunt sesizate numeroase nepotriviri în mărturiile participanților: cutare a fost arestat la cutare dată și oră, dar același „făptuitor” declară, în altă parte, că la ora respectivă se afla în cu totul alt loc și cu alte… treburi.
Astfel, unul dintre „capi” afirmă că a fost arestat la ora 11, dar… iată-l participând în piață, la evenimentele de după amiază. Astfel de neconcordanțe sunt multe și pescuite meticulos, realmente lasă loc unor (eufemistic spus) nedumeriri. Se citează din Raportul SRI privind evenimentele din decembrie 1989, care exclude episodul ieșean din cronologia Revoluției – ceea ce, mai mult sau mai puțin oficial, avea să se remedieze ulterior prin strădania militanților, dobânditori, între altele, și de anumite recompense discutabil argumentate („Chiar și tovarășii comuniști le dădeau drepturi în plus ilegaliștilor”). Cartea nu duce lipsă de argumente întemeiate, dar înșiruirea lor nervoasă, discontinuă și ades eliptică îngreuiază receptarea – este mai mult un strigăt decât o demonstrație. Chiar dacă înșiși revoluționarii afirmă că „Manifestarea programată în Piața Unirii a fost un eșec pe toată linia”, ori „Apelurile noastre nu au avut succes”, nu se poate uita că fără foc nu iese fum și că un sâmbure protestatar ieșean real a precedat evenimentele de la sfârșitul lui decembrie ’89.
La urma urmei, am văzut cu ochii noștri cum a fost mutată stația de tramvai din Piața Unirii spre a se împiedica orice grupare a cetățenilor urbei, am văzut și mașinile pompierilor adăstând „în preajma revoluției”, iar arestări s-au operat. Dar să ne amintim ce scrie într-un capitol al istoriei României: „Revoluția de la 1848 a început la Iași.” Acel „început” a constat, de fapt, în amenințări cu lingurițele din ceștile cu ceai – altfel spus, era înfiripat „din cuțite și pahară” – ceea ce nu poate împiedica stabilirea momentului revoluționar inițial în perimetru geografiei protestatare ieșene. La 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut mai nimic în centrul Iașilor, dar ideea cutezătoare a existat și nu văd de ce n-ar fi îndreptățită să rămână în cronici. Că s-au ivit și viteji de după război, că, datorită vălmășagului surdinizat al evenimentelor, s-au încurcat date și cifre (poate chiar cu bună știință) o fi o realitate. Exagerarea proporțiilor și participărilor, tipic românească, n-are cum ascunde fondul chestiunii, probabil disproporționat augmentat. Din acest punct de vedere, cartea se arată a fi necesară.