O echipă de chirurgi condusă de Cătălin Cârstoiu a realizat în premieră națională, la Spitalul Universitar din București, o operație de protezare de genunchi personalizată, la o pacientă cu o suferință gravă a piciorului, aceasta fiind cea mai modernă metodă de tratare a afecțiunilor ortopedice.
Protezarea, premieră la nivel național, dar și central europeană, după cum spun reprezentanții spitalului, a fost efectuată unei paciente în vârstă de 59 de ani care suferea de gonartroză, o boală care afectează calitatea articulațiilor de la nivelul genunchilor.
„Protezarea de genunchi personalizată este cea mai modernă metodă de tratare a afecțiunilor ortopedice. Oamenii sunt diferiți și, atunci, trebuie găsite metode personalizate de tratament. Este, de fapt, tendința medicinei moderne. Nu avem boli, ci bolnavi. Fiecare este un caz unic. De aceea, trebuie să găsim tratamentul potrivit fiecăruia”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, prof. dr. Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).
SUUB este primul centru din România și printre primele două centre din Europa care au fost acreditate pentru protezarea de genunchi personalizată, potrivit reprezentanților spitalului.
„Pregătirea pentru realizarea intervenției a durat câteva luni. Mai întâi, s-au făcut o serie de investigații, de calibrări ale aparatelor, astfel încât Spitalul Universitar să poată fi standardizat ca un centru care poate să facă acest tip de implant. Înainte de realizarea intervenției, trebuie ca pacientul să fie supus unei investigații de rezonanță magnetică a genunchiului, într-un anumit tipar. Apoi, se realizează radiografii într-o anumită formă, agreată de fabrica producătoare de proteze. După ce se standardizează aceste aparate și protocoale de examinare preoperatorie, fabrica producătoare de implant omologhează procedura. După toate aceste etape, se trece la confecționarea protezei standardizate. Proteza vine deja prestabilită ca dimensiune, design și formă, inclusiv ca instrumentar pentru implantarea ei. Un astfel de implant generează un nou concept, o nouă formă de artroplastie”, a precizat precizat chirurgul Cătălin Cîrstoiu.
Directorul SUUB a mai spus că, în urmă cu 20 de ani, pacienta a suferit o leziune la piciorul stâng, provocată de o cazătură puternică pe scări. „A urmat un tratament și, câțiva ani de zile, nu a mai avut probleme. Însă, în urmă cu trei ani, a început să o doară piciorul stâng. Mergând la medic și făcând niște investigații, a reieșit că la piciorul stâng avea un ligament rupt și nu mai are cartilagiu. Spre deosebire de protezarea de tip clasic, protezarea de genunchi personalizată oferă un timp operator mai scurt, riscul apariției complicațiilor este mai scăzut și, de asemenea, comportamentul postoperator conferă o mobilitate mai mare a protezei”, a mai spus Cârstoiu.