Protestele angajaților din sistemul sanitar vor continua joi la Ministerul Sănătății, după pichetul de miercuri, la care au participat peste 150 de medici, asistenți medicali și infirmiere, reprezentanții acestora nefiind chemați la discuții.
Vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, a declarat pentru MEDIAFAX că angajații din sistemul de sănătate sunt deschiși la orice dialog cu Ministerul Sănătății, cu condiția să fie un dialog care să ducă la rezultate concrete.
„Nu mai vrem declarații politice, ceea ce noi cerem este ceea ce ei au promis prin progamul lor de guvernare”, a spus Marius Sepi.
Liderul sindical a spus că în a doua zi a protestului de la Ministerul Sănătății va veni și personal sanitar din șase județe.
Peste 150 de angajați din sistemul sanitar au protestat, miercuri, timp de două ore, în fața sediului Ministerului Sănătății, cerând alocarea a minimum șase la sută din PIB pentru Sănătate, majorarea salariilor și garantarea prin lege a independenței profesionale a celor care lucrează în domeniu.
Protestatarii au afișat bannere pe care scria „Noi vrem respect”, „Ne-am săturat să ne cărăm singuri crucea”, „Vrem dublarea salariilor medicilor rezidenți”, OBBCSSR solicită 6% din PIB pentru Sănătate”.
Aceștia cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniții și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte și de calitate pentru pacienți, precum și consultarea reală a Coaliției Profesioniștilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului de sănătate.
Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat că vor continua să iasă în stradă și vor menține calendarul protestelor, până la declanșarea grevei generale, dacă nu se iau măsurile pe care cei din sistemul sanitar le cer.
Președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu, a spus că așteaptă ca, împreună cu ministrul Eugen Nicolăescu, care prezintă revendicările în Guvern, să ajungă în situația de a obține 6% din PIB pentru Sănătate, să aibă bani pentru salarii și pentru spitale asigurați pentru trimestrul patru și o lege a salarizării corectă.
El a mai spus că susține și creșterea cu 300 la sută a salariilor medicilor rezidenți, însă cu condiția să nu se uite și de restul personalului din sistemul sanitar.
Întrebat până unde sunt dispuși să meargă cu protestele, președintele Sanitas a răspuns: „Până la capăt, însemnând grevă generală, cu demisia medicilor și asistenților medicali, iar ca durată, atât timp cât avem promisiunea că împreună putem rezolva ceva”.
Bărăscu le-a transmis pacienților că trebuie să țină cont de faptul că ieșirea în stradă a medicilor este în proporție de 90 la sută pentru ei, pentru că mai mulți bani la salariile personalului medical înseamnă servicii mai bune pentru ei și pentru spitale.
Angajații din sistemul sanitar au început miercuri protestele cu un pichet la Ministerului Sănătății. Protestele vor continua joi și vineri la Ministerul Sănătății, iar de săptămâna viitoare, acțiunile vor avea loc, timp de patru zile, la Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit calendarului de proteste anunțat de Coaliția Profesioniștilor din Sistemul de Sănătate, pichetele de protest vor fi organizate până în 27 septembrie, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie să fie declanșată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanții nu răspund solicitărilor medicilor.
Potrivit lui Astărăstoae, dacă solicitările generale ce vor fi prezentate Executivului pot fi negociate, astfel încât alocarea a 6% din PIB sau dublarea salariilor să se facă eșalonat, solicitările privind dublarea salariilor rezidenților nu se negociază.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, declara, în 10 septembrie, că protestele anunțate de Coaliția Profesioniștilor din Sistemul Sanitar nu se justifică și nu au temei real, atât timp cât MS a pus în dezbatere publică un pachet de legi și a precizat că așteaptă toți partenerii la dialog.
Eugen Nicolăescu mai spunea că invită toate părțile cu responsabilități în sistemul sanitar la discuții și dezbateri și solicită ca orice manifestare a personalului medical să nu-i afecteze pe pacienți. „Fac apel la responsabilitate și echilibru”, a solicitat ministrul.