Final inedit

Protestatarii se duc cu oala cu sarmale de prohod la Parchetul Suceava

Protestatarii se duc cu oala cu sarmale de prohod la Parchetul Suceava
Protestatarii se duc cu oala cu sarmale de prohod la Parchetul Suceava

– Protestatarii din fața Judecătoriei câmpulungene au organizat și „prohodul dreptății”
– Frații Sandiuc amenință că vor plimba „căruța de înmormântare cu sicriul dreptății” în curând și prin municipiul reședință de județ
Frații Emil și Manole Sandiuc, care au protestat timp de trei zile în fața Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pentru că sunt nemulțumiți de autoritățile locale, judecători și procurori, au organizat și un final original pentru protestul lor. După ce au pironit prapuri, cruci și „sicriul dreptății” pe trotuar, în ultima zi de protest au adus și căruța gătită de înmormântare, prosoape, colaci și chiar oale cu sărmăluțe pentru pomana finală. Dacă până la etapa sarmalelor trecătorii se mulțumeau să fotografieze scena, își făceau cruce și mulți bombăneau că protestatarii nu ar fi în toate mințile, după apariția oalelor magice și a recuzitei de rezistență au apărut în jurul lor curioși amatori de bucate de prohod și chiar adepți ai protestului, care insistau să fie fotografiați pe lângă protestatari, în semn de solidaritate.
Emil Sandiuc a renunțat la ideea de a se urca pe clădirea Judecătoriei, mai ales după ce jandarmii i-au atras atenția că strigătele sale ar putea deranja instanța și în acest caz ar fi siliți să ia măsuri. Ne-a precizat că nu a fost deranjat de nimeni în timpul protestului, dar și că nimeni din partea Judecătoriei nu a venit să îi întrebe ce vor. Frații Sandiuc nu au putut spune dacă este sau nu un succes acțiunea lor, pentru că în timpul protestului nu s-a oferit nici o pronunțare în cauze ce îi privesc, dar au avertizat că vor continua și în fața Parchetului Suceava și la București. „Până acum, la Suceava ne-au respins cererea de aprobare a protestului de două ori, pe motiv că e drumul în reparații. Dacă o resping și pe a treia, îi dăm și pe ei în judecată, că e dreptul nostru să protestăm. Așa cum s-a putut aici, se poate și acolo. Mergem cu căruța și calul în TIR, cu sarmale cu tot și mai îngropăm și acolo justiția încă o dată. Dacă nu obținem dreptatea, mergem cu sicriul ei în turneu prin țară, să arătăm lumii că am devenit victimele mafioților din justiție”, ne-a spus Emil Sandiuc.
Reamintim că frații Sandiuc sunt nemulțumiți pentru că de 17 ani încearcă să recupereze o casă cu două camere, în care a locuit mama lor, dar autoritățile locale și instanțele de judecată nu au putut stabili până acum că imobilul li se cuvine de drept integral. Furioși că nu își pot atinge scopul, au făcut numeroase reclamații până acum și au intentat alte procese colaterale unor funcționari, primari, judecători și procurori, astfel că și la ora actuală „povestea Sandiuc” este prezentă direct ori indirect în trei cauze aflate în judecată la Câmpulung Moldovenesc. Unul dintre termenele de judecată în cele trei cauze s-a consumat într-o atmosferă la fel de teatrală pe 26 septembrie, dar nu a fost pronunțată nici o hotărâre a instanței.
Forțele de ordine ne-au precizat că au luat toate măsurile pentru protejarea protestatarilor și că protestul a fost unul pașnic și în linii mari s-au respectat condițiile în care a fost aprobat. În schimb, primarul municipiului, Gabriel Constantin Șerban, consideră că maniera în care frații au ales să își strige nemulțumirea este nepotrivită.
„Noi am aplicat strict legea în privința acelei case. Este deranjant că primarul și primăria pot fi târâte în manifestări nejustificate ca aceasta. Solicitările dumnealor au fost analizate și de primărie, și de instanțele abilitate să ofere soluții legale. Este deranjant nu doar protestul în sine, ci și modul nejustificat și neargumentat în care ei prezintă lucrurile. Această atitudine face obiectul unei viitoare acțiuni judecătorești pentru denunț calomnios și ultraj la adresa judecătorilor și demnitarilor, pentru că nu putem lăsa să se arunce cu noroi în instituții în acest mod și să apară precedente de acest gen fără să reacționăm”, ne-a spus primarul Gabriel Șerban.

Protestatarii se duc cu oala cu sarmale de prohod la Parchetul Suceava
Protestatarii se duc cu oala cu sarmale de prohod la Parchetul Suceava
Protestatarii se duc cu oala cu sarmale de prohod la Parchetul Suceava
Protestatarii se duc cu oala cu sarmale de prohod la Parchetul Suceava

Recomandări

Protest cu tractoare în coloană, cu viteză redusă, pe E 85 Suceava – Fălticeni. Fermierii se îndreaptă spre București

Hoț arestat pentru furt de biciclete și trotinete, în Suceava. Sunt și alți autori căutați de polițiști