Întrucât, în campania electorală pentru turul II a alegerilor locale, domnul Gheorghe Flutur și membrii staff-ului de campanie ai acestuia recurg la practici care n-au absolut nici o legătură cu normele elementare ale democrației și bunului simț, suntem nevoiți să inițiem următorul PROTEST PUBLIC față de maniera în care sunt tratați aleșii locali, alții decât cei ai PD-L, de domnul Flutur și suita sa.
Pe toată perioada campaniei electorale a alegerilor pentru turul II la primari, domnul Gheorghe Flutur merge din comunitate în comunitate și amenință populația județului că, dacă nu vor vota candidații PD-L, nu vor primi bani de la Consiliul Județean, iar dezvoltarea localităților, unde acești oameni își duc traiul de zi cu zi, va avea de suferit.
Este limpede pentru toată lumea că domnul Flutur și-a dorit președinția Consiliului Județean Suceava numai pentru a se răzbuna pe adversarii politici și pentru a-și proteja sferele grupurilor de interese din care face parte.
Domnule Flutur!
Încetați, măcar în cel de-al 12-lea ceas, cu șantajul și amenințarea, singurele dumneavoastră arme politice !
Bugetul public al județului este al sucevenilor, nu visteria personală a lui Gheorghe Flutur din care dă când vrea, cât vrea și mai ales cui vrea!
În România secolului XXI trăim într-o democrație consolidată unde există libertate de exprimare a opiniei și convingerilor politice, nu trăim într-o dictatură așa cum v-ați dorit dintotdeauna, domnule Flutur!
Ce ar trebui să facă sutele de mii de suceveni care nu v-au votat sau care nu s-au prezentat la vot? Să se mute în alte locuri sau să fie deportați în lagăre de concentrare unde flutură drapele portocalii?
Încetați cu practicile dumneavoastră domnule Flutur! Ura în politică dumneavoastră ați introdus-o în județul Suceava, vă rugăm nu o mai perpetuați!
Dacă aceste practici nu vor înceta, ne rezervăm dreptul de aduce la cunoștința forurilor interne și internaționale situația existentă în județul Suceava, pentru a se respecta principiile democratice într-un stat de drept.
Biroul de presă al Organizației Județene PSD Suceava
Virginel Iordache
Biroului de Presă al Organizației Județene PC Suceava
Costel Ignătescu
Biroul de Presă al Organizației Județene PNL Suceava
Mihai Aurel Steiciuc
Biroul de Presă al Organizației Județene PNȚCD Suceava
Petru Juravle