Plictiseală în politică, plictiseală pe străzi, căldură mare peste tot. Din când în când, câte un politician zvârle pe piață câte o declarație care se vrea explozivă. În loc să facă bum, face plici.
Plici a făcut și declarația domnului Băsescu legată de scurgerile de informații din dosare către nea alecii din presă. Păi, eu cred că cel mai mare Nea Alecu e Nea Alecu Băsescu. De ani de zile, consultându-și îmbelșugatele surse pe care le are, vârându-și nasul în dosare nelămurite juridic, Nea Alecu Băsescu face o vânjoasă concurență presei. El își nutrește adesea discursul politic tocmai din substanța legal inavuabilă a acestor dosare. Drept pentru care bomba domnului Băsescu, pentru mulți dintre noi din presă, s-a fâsâit.
Plictiseală și în viața sindicală. Sindicatele, cu sedii mari, cu activitate internațională din care nu lipsesc schimburile de experiență între lideri pe cele mai însorite și elegante plaje ale lumii, încearcă să anime atmosfera, organizând în Piața Victoriei un miting de pichetare a Guvernului.
Sindicaliștii vor săltarea salariului minim pe economie de la 500 lei la 540 lei. Ceva în genul acesta. Ieri, miercuri (alaltăieri față de ziua când apar aceste însemnări), pe latura opusă Guvernului, străjuind fațada Muzeului Antipa, erau vreo 30 de inși, la ora la care am trecut eu spre redacția A.M.Press. Azi, joi, erau – să zicem – cam 50-60 de persoane, în același loc și în aceeași Piață a Victoriei. Spre parc, staționată bleg, o mașină blindată a jandarmeriei, cu grătar metalic la parbriz. Asta pentru a proteja geamul de agresiunea protestatarilor. Care agresiune?!
Sindicaliștii, toropiți plăcut de soarele dimineții, fluierau în niște jucării pe care le utilizează uneori agenții de stradă. Fluieratul se aprindea la apariția câte unei mașini care vira spre Guvern și se stingea instantaneu. Mai multe decât sindicaliștii erau pancartele, unele legate de gardul care străjuiește zona. Pe ele era scris, cu litere mari, ca o reclamă și ca un semn de identitate, numele în clar al sindicatului protestatar. Aflai astfel peisajul luxuriant, cu nume dintre cele mai ciudate, al sindicalismului românesc – Cartel Alfa (de ce nu Omega?), Metarom, filiala Călărași a nu știu cărei asocieri sindicale. Impresia cu care am plecat din Piață a fost de plictiseală mare. Cei câțiva oameni mobilizați să „picheteze” abia așteptau să o tundă la o bere și să scape de obligația de a dărâma Guvernul.
Unde sunt vremurile când mii și chiar sute de mii de demonstranți strigau „Jos Guvernul bolșevic!”, „Jos Iliescu!”, „Jos…”, „Nu ne vindem țara!”, „Noi muncim, nu gândim!”.
Protestatarii și-au astupat și atenuat discursul căzut în placiditate. E vară, e vreme de evadat în concedii. Liderii sindicali, mulți plecați și ei prin lume cu „treburi importante”, trebuie să-și justifice, din când în când, grija care le justifică veniturile mari, pentru cei cu venituri mici.
Sunt convins că după prânz, Guvernul va fi pichetat doar de pancartele lipite de Muzeul Antipa și păzite de jandarmii care, fiind sub comandă militară, o șterg mai greu la o bere.
Lentoare pe malurile Dâmboviței, plictiseală în cabinete și cancelarii. Doar marile confederații sindicale fluieră a pagubă prin câteva țivlici în piața în care se presupune că stă la umbră și se face că lucrează Guvernul.
