Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație



Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație
Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație

Sindicatele din educație au protestat marți, 7 octombrie, la sediul Ministerului Finanțelor, față de amânarea pentru anul 2026 a plații sumelor câștigate de angajații din sistem prin hotărâri judecătorești definitive.

Protestul a început la ora 11.00 și s-a desfășurat anevoios pentru participanți, în condițiile în care în Capitală era anunțat un cod roșu de ploaie.

La manifestație au luat parte Giani Leonte și Iulian Schipor – Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, prof. Traian Pădureț – Sindicatul ”Pro-Educația” Suceava, Petru Gorea – Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar.

„Marți, la Ministerul Finanțelor, am fost prezenți pentru a ne face auzită vocea în fața unei noi nedreptăți. OUG 52/2025 amână plata sentințelor judecătorești câștigate de angajați în instanță.

Respectul pentru lege nu se amână.

Drepturile câștigate în instanță trebuie respectate, nu amânate!”, au spus cei de la Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava.

Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație
Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație

„În București este cod roșu de ploaie. Cu toate acestea, protestăm față de decizia Guvernului de a amâna pentru anul 2026 plata tranșelor aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate și care ar fi trebuit să fie plătite odată cu salariile pentru luna septembrie.

Este o continuare a bătăii de joc la adresa salariaţilor din învăţământ, după măsurile iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025.

Aceste sume nu sunt un cadou, ci un drept recunoscut în justiție, toate sumele câștigate de organizațiile sindicale din învățământ pentru membrii lor în ultimii 15 ani fiind supuse plății eșalonate prin acte ale Guvernului.

Acum, pe lângă că sunt eșalonate plățile, Executivul a amânat și cu un an plata acestora”, au mai completat sindicaliștii.

Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație
Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație