Peste 100 de persoane din Fălticeni, Bosanci, Rădășeni, Moara, Bunești și Udești au protestat ieri, în fața Prefecturii Suceava, nemulțumite că nu li se dau înapoi pământurile aflate în momentul de față sub luciul de apă. Protestul a fost organizat de Asociația „Șomuzul”, din care fac parte câteva sute de persoane, care revendică o suprafață totală de aproximativ 600 de hectare de teren. Membrii asociației și-au început protestul în fața primăriei din Rădășeni, după care au venit cu pancartele în fața Palatului Administrativ din Suceava.
Printre mesajele afișate de protestatari se puteau citi „Nu avem terenuri de vânzare!”, „Noi am moștenit terenurile eroilor, iar statul român năravul statului comunist”, „Politicieni! Jos labele de pe iazuri”, „Dreptul la moștenire este garantat”, „Statul român, rușinea de la CEDO!” sau „Rușine parlamentarilor din Fălticeni”.
Potrivit reprezentanților Asociației „Șomuzul”, acțiunea a fost organizată pentru a protesta împotriva tergiversării împroprietăririi cu terenurile aflate în momentul de față sub iazurile deținute de fosta societate „Piscicola”.
„Considerăm că prefecții de până acum nu au fost și garanți ai respectării legilor în județ, de vreme ce neregulile semnalate autorităților au fost ignorate sistematic. Și din acest motiv am decis să organizăm acest miting, pentru a protesta față de tergiversarea clarificării situației juridice a terenurilor validate de comisiile de fond funciar încă din anul 1991”, a declarat reprezentantul legal al Asociației „Șomuzul”, Todirel Călugărița.






