Aproximativ 30 de oameni s-au adunat în după-amiaza zilei de joi, 25 aprilie, în fața Primăriei Suceava pentru a protesta împotriva distrugerii spațiilor verzi din oraș. Oamenii au venit cu mesaje împotriva conducerii administrației locale, dar și cu pancarte pe care era scris: „Salvați spațiile verzi!”, „Nu ne zidiți ferestrele” sau „Opriți masacrarea străzii Mărășești”. Mitingul a fost organizat în semn de protest față de retrocedarea unui teren din zona străzii Mărășești către o terță persoană, care a vândut apoi drepturile de proprietate către fiul primarului din Slatina, Ilie Gherman. Nou proprietar, Ionuț Gherman, a obținut autorizații pentru tăierea arborilor, lucru pe care l-a și pus în practică. În final, după ce oamenii au ieșit în stradă, întreaga acțiune a fost sistată, cel puțin temporar. La mitingul de ieri, oamenii au fost nemulțumiți că nu li s-a aprobat să protesteze pe trotuarul din fața Primăriei Suceava, ci în parcarea laterală. „Pe lângă faptul că ne-au alungat din fața primăriei, ne-am trezit și cu parcarea plină de mașini. Asta spune totul despre respectul celor din primărie față de cetățenii municipiului Suceava”, a declarat unul dintre participanții la acțiune.