Protest de Ora Pământului: Mai mulți de ecologiști din Bistrița și-au manifestat nemulțumirea față de tăierea copacilor din jurul unei biserici



Circa 20 de ecologiști au protestat la Bistrița, sâmbătă seara, față de decizia municipalității de a moderniza Piața Centrală și de a tăia copacii din jurul Bisericii Evanghelice, transmite corespondentul MEDIAFAX.Ecologiștii bistrițeni s-au adunat pentru a-și exprima nemulțumirea față de proiectul municipalității prin care Piața Centrală va fi modificată, de aici urmând să fie tăiați 104 copaci de aliniament.Aceștia au acuzat autoritățile că nu au prezentat la dezbaterile publice toate variantele de modernizare a Pieții Centrale. „A fost ales doar unul cu impact distructiv asupra mediului, astfel a fost încălcată Legea 52 și 544 privind transparența în administrația”, a declarat șeful ecologiștilor bistrițeni, Marius Bălan.Ecologiștii sunt supărați că prin proiectul adoptat de consilierii locali privind modernizarea Pieței Centrale se anulează munca fostului primar Cornel Mureșan, din anii 1934, care a amenajat această zonă verde în ciuda opoziției celor 1.500 de sași existenți la acea vreme în centrul istoric al Bistriței.