Peste 70 de sinistrați din comuna bistrițeană Târlișua au ieșit, duminică, în stradă, nemulțumiți de modul în care au fost distribuite ajutoarele umanitare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O altă nemulțumire a oamenilor este că firmele care au degajat căile de acces în zonă s-au retras imediat după ce au primit banii de la Guvern, în condițiile în care nu au finalizat lucrările.
Sinistrații s-au adunat, duminică, în fața Primăriei din comuna Târlișua, imediat după terminarea slujbei de la biserică.
Gheorghe Țolca, unul dintre protestatari, a declarat că primarul ar fi ascuns de ei roabe și drujbe pe care le-ar fi putut folosi ca să-și curețe gospodăriile de lemne și nămol. Potrivit sursei citate, protestatarii cer chiar schimbarea din funcție a primarului, pe care-l acuză de abuz în serviciu.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul din Târlișua, Ștefan Perhaiță, a declarat că acuzațiile oamenilor sunt nefondate, deoarece toate cele peste o sută de roabe au fost primite din donații și au fost împărțite sinistraților. Nemulțumirile au apărut, în opinia sa, în condițiile în care ar fi fost nevoie de patru ori mai multe astfel de unelte.
În privința firmelor care au acționat în zonă la degajarea căilor de acces, primarul a declarat că acestea au renunțat să continue lucrările la cererea autorităților județene, care au spus că nu mai au cu ce să le plătească.
Pentru a-i liniști pe oameni, la fața locului au sosit subprefectul județului, Gheorghe Tuță, și deputatul PD Ioan Oltean, care le-au promis sinistraților că problema firmelor se va rezolva, întrucât au cerut Guvernului suplimentarea fondurilor pentru refacerea zonei calamitate.
Deoarece suma de 29,5 miliarde de lei vechi alocată de Guvern pentru zona afectată de inundații este insuficientă pentru reabilitarea infrastructurii, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud au pregătit documentația pentru a cere o nouă alocare de fonduri. Conform evaluărilor făcute de CJ, ar fi nevoie, în această a doua fază, de cel puțin 400 de miliarde lei vechi, în această sumă intrând și cheltuielile pentru refacerea celor trei poduri distruse de ape.
Viitura de acum trei săptămâni de pe Valea Țibleșului din Bistrița-Năsăud a ucis 13 oameni, trei dintre ei fiind în continaure de negăsit. Torentul a distrus 46 de case, a inundat circa 900 de gospodării și a produs pagube în infrastructură care au fost evaluate la 1500 de miliarde de lei vechi.