Liderul PMP Elena Udrea și alți parlamentari ai partidului au protestat, miercuri, pe holurile Parlamentului, față de ședința comună a celor două Camere, ei având hârtii pe care scria „Trafic de influență”, dar și copia mărită a „bilețelului roz” transmis de Tăriceanu lui Traian Băsescu în 2005, informează Mediafax.
Udrea a precizat că parlamentarii PMP nu vor intra la ședința Parlamentului în care se discută cererea de demisie a președintelui Traian Băsescu și a precizat că demersul lor este un răspuns la ceea ce se întâmplă în Parlament, „la tupeul maxim al majorității parlamentare, care de ani de zile boicotează justiția, sabotează orice acțiune a DNA, atunci când e vorba de corupție a parlamentarilor”.
„Avem zeci de cazuri în care parlamentarii și-au permis să voteze împotriva solicitării DNA în cazul în care DNA acuză parlamentarii și, totuși, astăzi majoritatea parlamentară în Parlament își permite să ceară printr-o scrisoare demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu pentru fapte pe care nu le-a făcut”, a precizat Elena Udrea.
Ea a arătat că ”e culmea tupeului” să vorbești de onoare atunci când în sala Parlamentului „se află oameni precum Isăilă, Chiuariu, Vosganian”.





