Câteva sute de medici de familie s-au strâns, miercuri, în Piața Victoriei din Capitală, pentru a protesta, fiind nemulțumiți de birocrația din sistemul de sănătate, cadrele sanitare militând pentru un act medical curat, dar și pentru o asistență primară puternică, scrie Mediafax.”Ne dorim recâștigarea libertății profesionale pe care am dobândit-o prin studiile noastre. Ne dorim să fim liberi când luăm decizii pentru cabinetele noastre. Din cauza birocrației nu putem lua decizii corecte pentru pacienți”, susține Paula, medic din Bacău.”Protestez pentru debirocratizarea sistemului, pentru funcționarea corectă a sistemelor informatice și pentru înlăturarea protocoalelor care pun mari pun mari piedici actului medical. Birocrația ne ia foarte mult timp și neglijăm actul medical și profilaxia pacientului”, explică Florin Moldovan, medic din Iași.




