Show pe bani

Protagonistele filmulețului „striptease pe catedră”, amendate de poliție

Cele două eleve de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din municipiul Fălticeni care au fost filmate cu un telefon mobil în timp ce făceau striptease pe catedra clasei în care învață, imaginile video fiind postate pe internet, au fost amendate de poliție, a anunțat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru.
Potrivit acestuia, cele două fete, Ancuța M., în vârstă de 20 de ani, din comuna Fântâna Mare, și Maria S., de 19 ani, din comuna Breaza, eleve în clasa a XII-a, au fost sancționate contravențional cu câte 500 de lei fiecare.
Amenda, a precizat Panțiru, a fost dată la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
„Săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice” –e textul de lege pentru care Ancuța M. și Maria S. au fost amendate.
Pe lângă amendă, cele două tinere s-au ales și cu media 3 la purtare pentru acest semestru și au primit preaviz de exmatriculare.
De asemenea, ele au fost obligate, de conducerea unității de învățământ, să participe la ședințe de consiliere cu psihopedagogul școlii.
Filmulețul „striptease pe catedră” a fost realizat pe 22 martie a.c.., într-una din pauzele dintre ore.

Recomandări

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

„Germinație”, un demers artistic care propune publicului o reflecție asupra momentului originar al creației

Profesorul din Brodina care s-a fotografiat gol, cu organele genitale la vedere, vrea să revină la catedră

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava
Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava