Prostioare pe câmpii

Mă străduiesc să scriu cât mai puțin contondent și să evit vorbele grele, pentru a nu leza sensibilitatea unor autori în fond bine intenționați care o iau pe arătură cu deplină bună credință, convinși fiind că îmbogățesc tezaurul eminescologiei inventând scenarii malefice și monstruoase cabale în care amestecă ilicit și regretabil numele lui Eminescu. Dacă elucubrațiile apărute în, să zicem, „Ziarul de Botoșani și Dorohoi” (le-am comentat în acest colț de pagină) pot fi tratate ca simple curiozități benigne prin însăși difuzarea restricționată de tirajul minuscul într-o arie restrânsă, cele tipărite în publicații de ținută și tradiție pur și simplu uimesc: este cu putință să acorde credit unor astfel de elucubrații redacția unei reviste serioase precum „Tribuna” clujeană? Din păcate, cum se vede, iată că este: aflăm acum că un general pensionar specialist în criptologie a „spart” Codul lui Eminescu (!) și a identificat într-o exclamație de la geamul trenului ce urma să-l ducă pe poet la sanatoriul de psihiatriei Ober-Dȍbling… o acuză la adresa sceleratului criminal Maiorescu, prezent pe peronul gării din cumplit cinism și sinistră fățărnicie! Citez: „Matematicianul și profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan (aici urmează o trădătoare virgulă între subiect și predicat; îmi îngădui s-o sar) relevă într-o demonstrație științifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arăta că știe cine sunt cei care îl sacrifică”. Demonstrația științifică „exemplară” mie mi se pare o însăilare ridicolă și-atât, deși CV-ul autorului ar îndreptăți oarece atenție și considerație: generalul de brigadă Ilie Torsan este prezentat ca „specialist în criptologie” ce a publicat peste 20 de cărți „la temă” și a descoperit formula de decriptare a textelor cu cifru ale unor mari poeți români („Teorema Torsan cu privire la aplicațiile șirurilor Fibonacci în domeniul poeziei”). Fibonacci a trăit prin veacul XII – iată-l trimițând luminile evului mediu spre a dezvălui, în secolul XXI, false dileme ale veacului XIX! Torsan este convins că Eminescu nu numai că scria, ci și vorbea criptat. Deci, în conformitate cu rigorile „șirurilor Fibonacci”, poetul își construia instantaneu frazele astfel încât să insinueze un al doilea etaj al comunicării, atât de primejdios încât trebuia ocultat. Sigur că eventualul receptor trebuia să fie capabil de o la fel de instantanee decriptare. Pur și simplu ne întrebăm cum. Dar mai întâi să vedem ce s-a întâmplat în 1883 pe peronul Gării de Nord: „Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră și, făcându-și un «ochian» din degetul cel gros și arătătorul ambelor mâini ce-l ținea la ochi și râzând foarte înveselit spuse lui papa: «Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspirație și colo marea domnișoară»”. Descifrarea lui Torsan: „Maiorescu marele mason o conspirație și marea domnișoară”. Cum s-ar putea ajunge la astfel de lecțiune? Complet aiuristic! Numele Robert și Mayer se contopesc și se „tund” la capete, devenind „obermaye”, literelor li se conferă o anume valoare cifrică, și se ajunge astfel la „cisramoue”; prin anagramare rezultând nici mai mult nici mai puțin decât… „Maiorescu”. Ei, și? Prin același procedeu, cu alte valori cifrice, se poate obține, anagramând, tot ce se dorește: „București”, „înghețată”, „Margareta”, „lapte acru” etc., etc. Tot prin anagramare tip Torsan, „Argus” ar deveni „ateul”, și același Argus (?), „otius”, care, re-anagramat (!) se preschimbă în „o știu”. Cu astfel de mânării forțate până dincolo de pragul ridicolului, criptologia de scandal poate demonstra orice oricând, inclusiv că „God Save The King” este, de fapt, „Internaționala”! Conferirea de sens ascuns unor vorbe-n dodii ale unui alienat poate ispiti, generând felurite speculații, numai că astfel de aventuri „criptologice” nu țin seama de flagranta absență a celui de al doilea pol al comunicării – „andrisantul”. Cui destina Eminescu mesajele cifrate și cum erau ele „traduse”, dacă „Teorema Torsan cu privire la aplicarea șirurilor Fibonacci în domeniul poeziei” abia a născut-o generalul criptograf? Ca să nu mai vorbim despre imposibilitatea practică a utilizării unor astfel de complicate încifrări în vorbirea liberă. Ar necesita serioase calcule și aranjamente cifrice cu creionul pe hârtie – cu neputință altfel decât elaborate într-o comunicare scrisă. Concepea și apoi învăța poetul mesaje cifrate pe de rost, spre a le trimite în vânt, cu nădejdea decodării în veacul lui Torsan? Prostioare pe câmpii! Trist, dacă nu chiar scandalos, este că numele poetului se amestecă ilicit în astfel de jenante aventuri ale amatorismului agresiv și că biete mărturii ale suferinței sunt luate ca materie primă pentru exerciții enigmistice de doi bani. Lăsați poetul să-și doarmă somnul lin!