Prostii lumii!



Alaltăieri, pe înserat, o știre din tenis a eclipsat tot ce se putea din știrile sportive, și nu numai, monopolizând spațiul afectat noutăților din toate mijloacele de informare existente, de la ziare tipărite ori online, până la televiziuni și rețelele de socializare, făcând uitate până și meciurile din cupele europene ori nebunia renumărării voturilor de la prezidențialele din România. E vorba de anunțul conform căruia Iga Swiatek, locul 2 în lume, a fost găsită dopată! Ei, și? Ce, pe Simona n-au găsit-o? Da, sigur, de fapt tocmai despre asta este vorba, anume că pe Simona efectiv au torturat-o, i-au distrus cariera (atâta câtă mai era, dar era!), au ținut-o într-un stand by de mai mult de un an de zile, de parcă aveau de analizat și comparat formele de viață de pe Saturn cu cele de pe Marte, și nu una ori două eprubete cu pipi! Iar la urmăi-au dat o suspendare pe doi ani (capentru genocid, parcă era un serial killer), dar care, reanalizatăla TAS, a rămas de doar 9 luni… arhisuficient pentru caSimona Halep să-și fi încheiat cariera cu câțiva ani mai devreme decât se credea. Revin la Swiatek. Găsită dopatăprin august, a jucat bine mersi în continuare, până de curând, când și-a luat o pauză… în timpul căreia și-a aflat suspendarea: fix 30 de zile! Camiștoul să fie deplin, cică au trecut deja 22 de când nu joacă, așa că ar mai avea 8 zile de suspendare! Vă reamintesc și că liderul mondial la băieți, Iannik Sinner, a fost găsit dopat în acest an… de două ori!!! Pedeapsa? Zero zile suspendare! Cică a luat din greșeală, la fel și maimuța poloneză! Pe lângă Simona, vă reamintesc și cazul Adi Mutu la Chelsea! A fost suspendat 7 luni și clubul îi cerea drept daune vreo… 18 milioane de lire sterline! Luase cocaină. Din care luau absolut toți colegii lui… dar numai Adi a fost pedepsit tot ca pentru genocid! Întrebare simplă: oare chiar suntem noi, românii, proștii lumii?



Recomandări

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul
Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume