Mișcarea cu totul neașteptată pe care a comis-o Nașu’, în încercarea vădit disperată de a-și păstra pițurcul pe post de selecționer, îndeamnă la comentarii și dezbateri. În mod evident, nicăieri pe lume nu s-a pomenit ca un antrenor (și vorbesc aici chiar despre antrenori, nu despre un borfaș analfabet și cu condamnări cum e ăsta al nostru) care ratează o calificare să mai fie menținut, ba și plătit, chiar regește. Dimpotrivă: sunt cazuri (Vicente del Bosque, la Real Madrid, în 2002, și Jupp Heynckes la Bayern Munchen, anul acesta) în care antrenorii au fost dați afară după ce au câștigat Champions’ League. Nicidecum să se fi făcut de râs cum s-a făcut ăsta, și nu cu o echipă oarecare, ci cu una care poartă numele unei țări: România. Discuția care începe cu cât ar avea Federația să-i plătească, sub formă de „daune”, „compensații” sau cum i-or mai zice borfașii ăștia, este ea însăși generatoare de pușcărie. Pentru că un asemenea contract care îi aduce neispăvitului la fel de mulți bani și la calificare și la ratarea ei înseamnă și abuz în funcție, și deturnarea de fonduri, și, până la urmă, trădare de țară. Faptul că în loc de șuturi în dosul lui Pițurcă i se oferă acestuia șansa de a continua e de pușcărie. Aducerea lui Iordănescu pe post de „sperietoare” a lui Pițurcă este încă o golăneală: adică poate se simte lezat la autoritate nesimțitul și se cară din proprie inițiativă. Eroare, mai exact: încercare disperată a tandemului de viitori pușcăriași. Nașu – Piți de a temporiza cumva și de a continua să facă, în termeni fotbalistici, „bara-bara” cu banii tâlhăriți prin contractul derbedeului. Lui Pițurcă ăsta i se rupe fix în paișpe de Iordănescu și de oricare altul, din moment ce i s-a rupt și data trecută, când a fost gonit mai mult de presă, dar i s-a rupt și acum de cei 20 de milioane de proști, cum suntem toți cei care răbdăm golănia asta pe față. Desigur, în această generoasă categorie nu pot să nu-i includ și pe mulți procurori care de un sfert de veac se tot prefac că-i anchetează.