Eu Hope Diversity

Prostia și ticăloșia parlamentară



Trăitul bine din banii publici Un cunoscut și bun de gură șef de partid spunea alaltăieri la televiziune că, mărindu-și lor pensiile și privilegiile, parlamentarii au dat dovadă de prostie parlamentară. Eu adaug că e vorba mai degrabă de ticăloșie parlamentară. Și că acesta e un delict grav împotriva societății românești. În fond, oamenii ăștia trăiesc din banii publici. Iar dacă noi votăm și alegem niște proști (cum spunea domnul șef de partid) și niște ticăloși (cum ziceam eu) în Parlamentul României, nu trebuie să ne mai mire că o ducem ca naiba.
După gestul parlamentarilor, cum s-a văzut, a început potopul. S-au declanșat pretențiile justificate pentru numeroase categorii de cetățeni și de salariați, îndelung disprețuiți de acest sistem parlamentar și juridic cinic și corupt. Pomenile electorale și promisiunile tâmpite făcute de mai proștii sau mai ticăloșii noștri lideri au dat roade. Ulterior, media au fost stimulate să pună presiune pe diverși țapi ispășitori. Și să uite de tertipurile parlamentarilor. În numai o zi, manipularea a fost uriașă, așa încât bietul cetățean era stimulat să urască profesorii… Ba profesorii, ba bugetarii, ba funcționarii publici, ba medicii. Dar să recapitulăm clar: nu profesorii, nu bugetarii, nu funcționarii publici, nu medicii și nu oamenii de cultură sunt vinovați pentru că nu mai pot suporta indolența acestor adevărați teroriști legislatori parlamentari. În mod efectiv, salariile legiferate de ani de zile în România conduc oamenii la disperare. Justificată disperare. Și asta cu atât mai mult cu cât cetățenii români trebuie să îndure o viață indemnă, să fugă de acasă, în diaspora, să moară precoce, dar să asiste zilnic la bătaia de joc a unor indivizi fără morală și competență, niște țoape lipsite de scrupule care se aciuează în Parlament pentru a se căpătui. Ăștia sunt mai răi decât dușmanii externi declarați ai României. Pentru că de fapt au legiferat o exploatare cruntă a cetățeanului român, o exploatare pe care nici măcar trâmbițele dreptei nu o prevăd în litera legii prin doctrina lor fundamentală.
Gestul recent al parlamentarilor, scânteia crizei publice actuale, e unul de lăcomie ciocoiască și de nesimțire, de jaf (nu e primul!), dar și de inconștiență.
La plecare, proștii și-au zis că merită să facă pe proștii până la capăt
Era cumva de așteptat ca parlamentarii noștri să-și dea ceva de pomană. Să genereze fenomene ce pun în pericol statul român. Cumva, mereu au făcut așa-mai la vedere, mai pe la dosuri. Pentru că boala cea mai gravă a României constă din perpetuarea unei mega-formațiuni cancerizate, precum acest Parlament și această Justiție coruptă. La plecare, așadar, parlamentarii și-au tras o lege numai pentru ei. Ei sunt astfel, din nou, în cârdășie cu CSM, care le asigură protecție și pregătește terenul și pentru secretizarea tuturor informațiilor privind averile acestor lipitori. Vezi recenta măsură CSM care ne poate afecta din nou rezultatele raportului de țară și prin care CSM dovedește clar că este interesat direct de blocarea activității Agenției Naționale de Integritate (ANI) în controlul averilor magistraților. I-a văzut cineva pe magistrați la fel de zeloși în a pune în aplicare recomandările Comisiei Europene? Nu. Dar pe parlamentari? Nimeni, niciodată.
Băieții proști care ridică mânuța
Așadar, citându-l pe limbutul șef de partid de alaltăieri, a fost prostie parlamentară. Iar eu repet că a fost și ticăloșie parlamentară. Efectiv, ne este silă să tot vedem aceste ticăloase creaturi cum ne fură și ne mint. Ne târăsc în prăpastie, pe toți, cu indolența lor. Ne distrug viitorul, generațiile speranței, și ne împovărează în mod nemeritat viața. Și oare cum li se întâmplă acestor nesimțiți să voteze din prostie și ticăloșie legi care le statuează privilegii peste valoarea lor? Mai frecându-se la ochi somnoroși, mai sforăind în ședințe, mai scobindu-se în… fundul buzunarului după telefonul mobil pe care sună amantele de serviciu sau nevestele obligatorii, băieții ăștia proști, după vorba distinsului limbut șef de partid de alaltăieri, se trezesc că ridică mânuța, neapărat în cor de armonie, căci aici nu mai există culoare politică sau divergențe, și uite așa, dintr-o ridicare prostească și idioată a mâinii care nu e damblagită ci doar proastă și pofticioasă, își bagă ei în buzunar noi și nemeritate pensii, iar copiilor lor nemeritate privilegii. Lasă să moară, să crape, poporul român cel înșelat și escrocat, cel condus de așa proști parlamentari, după cum spunea… În fond, oamenii ăștia s-au remarcat mai ales prin apetit pentru călătorii, frecatul mentei, reprizele de ațipeală plătite gras, s-au înstrăinat de electorat, s-au rupt de realitate, au uitat pe ce lume trăiesc, se oglindesc toată ziua pe la televiziunile interesate de firfiricii lor și ne poluează viețile cu o gângăveală stupidă. Ăștia sunt, vorba președintelui de partid ieșit la agățat, proștii noștri parlamentari. Depinde de noi, acum, ca proștii să rămână afară din jocul ce ne garantează un viitor mai bun.



Recomandări

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru  susținerea românilor care au credite la bănci
Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)