Prostia nu e ghinion

Trebuie să vă depăn întreaga poveste, cu toate amănuntele. Începând de joia trecută și până duminică am fost plecat la Câmpina, orașul meu natal și locul unde am jucat 11 ani fotbal la Poiana Câmpina (echipădispărută acum, dar care în anii ’60 și ’70 se bătea mereu la promovare în Divizia A, nereușind-o însă niciodată). Stadionul fiind lângă gară, până în oraș șoferul mi-a depănat evenimentele la zi, asta însemnând că Poiana a dispărut și ca nume, acum jucând la nivel de județ două echipe, una privată și una susținută de Consiliul Local (parcă am mai văzut d-astea!), cu obiectivul de… a nu se desființa! Căde promovat în Liga a III-a, nici gând! M-am cazat la Hotelul Muntenia, din vremea lui Ceaușescu, rămas aproape neschimbat (adică nici măcar așternuturile!, fiindcă pe unul din paturi am găsit un cearceaf care cred că de pe atunci era în dușmănie cu mașina de spălat), cumpărat în anii de după Revoluție de domnii Ștefan Chitu (fostul multiplu campion național de motocros) și… Mircea Sandu, adică „Nașu’”. În asemenea condiții, m-aș fi așteptat ca în camere să fie plin de programe de sport la televizor. Când colo, nici urmă de Digi, nici Prima ori Look, ci doar Eurosport, că doar se știe că românul e topit după ciclism, golf și sărituri de la trambulină! Așa că joi seară am ales soluția extremă: terasa cu un televizor cu Digi, la care se aflau deja 3 tineri, pe la 22-25 de ani, culmea!, fani ai Craiovei, așa că vă e clar că opțiunea a fost meciul ăla nenorocit, singurul cu echipăromâneascăeliminată. Am suferit alături de băieții ăia, la urmă am mai băut o bere și ne-am despărțit prieteni, mai ales că eu încercam să-i consolez, spunându-le că evorba de ghinion (deși credeam cu totul altceva), la care cel mai patetic fan dintre ei mi-a spus că e doar prostie. Și că prostia nu e ghinion.