A venit peste țară și în special peste această urbe un simulacru de iarnă. Un pic de frig. Un pic de zăpadă. Un pic de viscol. Multă prostie iese la iveală în trafic. Nu știu cine a fost atât de inconștient încât să le dea permis de conducere unora. Dacă vezi că e ceață de-ți bagi degetele în ochi, tu tot cu o sută pe oră mergi? Tot la un metru distanță de cel din față? Și pe urmă ragi că ai rămas schilod. Sau că ai omorât pe altul. Urli că autoritățile sunt iresponsabile. Că nu ți-au pus ție avertizări de ceață. Băh, de soare nu vreți avertizări? La fel când e polei. Merg tot felul de debili cu viteză, fără să-i intereseze ce se întâmplă în jurul lor. Și pe urmă zâmbesc din pom. Și tot autoritățile sunt vinovate. Că nu le-au spus că e polei.
Mă mir că nu au ieșit tinerii frumoși și liberi în strada. Să schimbe guvernul. Să urle că-i ucide corupția pe ei. Nu știu cum se face că pe ăștia îi ucide orice. Ceața, poleiul, zăpada, ploaia, soarele, aerul, luna, insectele, praful și, în general, orice există în lumea reală. Tot ce depășește online-ul e amenințător de viață. Te mai poți mira? Când vezi o generație de bărbați care nu mai dă cu pumnul în masă de teamă să nu-și strice manichiura, ce să mai spui? Nu corupția ci prostia ucide, dragi urlători filiformi. Să vă intre bine în capul ăla plin doar de pixeli și giga sau tera.
Nu știu cum poți asista impasibil văzând ce vrăjeală ți se servește zilnic. Odată cu venirea iernii de câteva zile, ce credeți că a apărut pe trotuare? Gheața. Dar nu așa, oricum. Sticlă. Limpede. Frumoasă. Nepătată de vreun material antiderapant. Nah, materialele astea nu au venit la pachet cu bordurile de un metru înălțime. Sau cu pavelele. Printre blocuri a fost dezastru. Invitație la fracturi. La entorse. La capete sparte. Pentru persoanele în vârstă asemenea chestii pot aduce chiar trecerea în lumea aia care cică e mai bună. După unii.
Munca mea de medic de linia întâi nu se încheie odată cu programul de cabinet. Nu. Seara fac consultații la domiciliul pacienților din oraș. Și merg în tot felul de locuri. De multe ori zilele astea am cumpărat eu tratamentul prescris. Pentru că mi s-au plâns bătrânii că nu au curaj să meargă la farmacie. Un tablou superb pe unele străzi. Întuneric. Gheață. Hoarde de câini. Minunat, nu?
Nu știu de ce naiba se uită mereu că și ăsta e domeniu public. Dacă pun un stâlp pe trotuar, imediat vin autoritățile competente și mă amendează. Că e spațiu public. Nu pot pune ce vreau eu acolo. În schimb, când e așa o gheață, unde naiba sunt? Prin birouri la căldurică, nu? Făcând strategii pentru la vară. Pentru alte borduri, panseluțe și pavele. Superb. Și alte importuri de câini. Prinși în Areni și eliberați în George Enescu. Că asta e tactica. Pe bune că am să vopsesc câteva javre. Măcar așa le pot urmări.
Dacă dau eu cu nisip pe domeniul public, ca să nu-mi rup gâtul, oare tot amendă iau? Sau atunci sunt luat de prost, nu? Că îmi pasă. Că îmi bat capul. Că am respect față de cei din jur. Față de bătrânii care au construit România de acum. A ajuns o aventură curată să mergi prin orașul ăsta seara. Dacă nu te atacă așa numiții căței comunitari, atunci sigur ajungi pe la Urgențe cu vreo fractură. Asta în cazul în care scapi de pneumonie. Că, deh, pensia nu-ți ajunge pentru toate. Ori mâncare ori medicamente ori căldură. Hotărăște-te! Țara îți mulțumește pentru că ai muncit la jug pentru ea. Societatea îți este recunoscătoare. Tu, bătrânule, ești prioritatea tuturor. Prioritate de a te scoate din sistem.
Lasă că vin alți proști din urmă. Care cotizează la toate ghișeele și chiar se îmbulzesc să plătească. Pentru nimic. Pentru același șpiț în cur la bătrânețe. Când, știți ceva?, nu manichiura vă va împiedica să dați cu pumnul în masă ci neputința. Dar, sigur, corupția ucide. Deschideți dracului odată ochii și uitați-vă în jur. Singuri vă omorâți. Statul doar vă asistă. Așa cum știe el mai bine. Impasibil.
