Considerată de analiștii și politicieni belicoși prea slabă, reacția Uniunii Europene la conflictul dintre Moscova și Tbilisi a fost pusă pe seama unui șantaj al Rusiei în chestiunea livrărilor de gaz.
Rămasă doar la posibila explicare a unei poziții, formula corespunde adevărului.
Într-adevăr, în impunerea politicii sale față de ceea ce s-ar numi vecinătatea apropiată, Rusia se bazează pe imensa sa bogăție în materie de gaz.
Din nefericire, în intervențiile belicoșilor, formula se colorează moral.
Din această perspectivă, folosirea de către Rusia a armei gazului e condamnată, iar poziția Uniunii Europene, disprețuită.
Dacă există un spațiu al vieții în care judecata morală nu-și are locul, acela este, după politica internă, politica internațională.
În raporturile dintre statele lumii – și nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna – morala nu și-a găsit locul.
Aici își spun cuvântul două realități:
1) Interesele
2) Forța
Cele două realități sunt strâns legate. Forța unui stat e pusă în slujba intereselor sale.
Interesele Rusiei de sub conducerea lui Vladimir Putin constau în redobândirea unui statut dacă nu de superputere, atunci măcar de mare putere.
În realizarea acestui interes, Rusia folosește, pe lângă forța sa militară, arma gazului.
Face excepție Rusia prin această politică în ansamblul lumii de azi?
Nici vorbă.
America a avut interesul de a pune mâna pe zăcămintele de petrol ale Irakului.
Pentru aceasta, America nu s-a dat în lături să-și folosească forța militară.
De asemenea, America nu ezită să apeleze, pentru a-și impune propriile interese în diferite zone ale lumii, la șantajul economic.
Marile puteri europene, în frunte cu Germania, au folosit în chestiunea Serbiei șantajul cu admiterea Belgradului în Uniunea Europeană.
Confruntată cu boicotarea Jocurilor Olimpice de către unele state, China n-a șovăit să folosească arma șantajului în investițiile străine.
Sub presiunea elitei culturale din Franța, președintele Nicolas Sarkozy a devenit apărătorul lui Dalai Lama și, în această postură, a anunțat că nu va fi prezent la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Franța a deschis în China o rețea de magazine Carrefour. La potențialul chinezesc de consum, afacerea s-a dovedit extrem de profitabilă.
După anunțul președintelui francez, demonstranții chinezi au înconjurat magazinele Carrefour cerând închiderea lor.
Nicolas Sarkozy a priceput semnalul.
Și, în consecință, s-a grăbit să meargă la Beijing.
Desigur, interesele statelor sunt ascunse sub artificii de vorbe mari: lupta împotriva terorismului în cazul Americii; sancționarea invaziei georgiene, în cazul Rusiei.
Vorbele mari trec.
Rămân însă doar interesele.
