Proscomidia, care are locul în schevofilax, înfățișează locul Căpățânii, în care a fost răstignit Hristos, unde se spune că zace craniul protopărintelui Adam; mai arată că „aproape era mormântul unde a fost răstignit”. Locul acesta al Căpățânii a fost preînchipuit în Avraam, când, chemându-l Dumnezeu pe unul din munți, a făcut jertfelnic din pietre și a pus lemne deasupra și a așezat pe fiul său și a adus un berbec în locul lui, ca ardere de tot. Tot așa Dumnezeu și Tatăl, Cel fără de început și Vechi în zile, a adus ca jertfă pe Fiul Său Cel fără de început, Cel Care, în timpurile din urmă, S-a întrupat din Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu, din coapsele lui Avraam, după făgăduința jurământului pe care L-a făcut față de el, încât și pentru neamul omenesc, „El n-a cruțat pe Fiul Său Cel iubit și Unul născut, dar pentru noi toți L-a dat” (Romani, VIII, 32) și a pătimit ca Om în trup, dar a rămas nepătimitor în dumnezeire. Și încă, Hristos, mergând spre răstignirea Sa, își purta Crucea și în loc de berbec a fost jertfit Trupul Său cel fără de pată, ca un miel junghiindu-se cu sulița coasta Lui și Arhiereu făcându-se, ca Fiu al Omului și aducându-se pe Sine și fiind adus ca jertfă, ca să ridice pe mulți păcătoși. El a murit ca Om, dar a înviat ca Dumnezeu, pentru care înviere avea slavă mai presus de lume la Dumnezeu și Născătorul.
– „Eu sunt pâinea care S-a pogorât din cer”
Proaducerea – punerea înainte – a pâinii (numai proaducerea Agnetului din pâine, nu toată pâinea, are acest înțeles. De observat că aici este folosit tot cuvântul oblatio = aducere înainte, dar aici nu mai are înțelesul de loc liturgic, ci de acțiune a preotului pentru pregătirea Sfântului Trup, cum am anunțat mai sus) arată Trupul Domnului, pironit pentru mântuirea noastră, a credincioșilor.
Pâinea consacrată punerii înainte închipuie curățirea lumii și neîntrecuta bogăție a bunătății lui Dumnezeu, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om și S-a dat pe Sine jertfă și ofrandă și Trupul Său preț de răscumpărare, jertfă de împăcare pentru viața și mântuirea lumii, pe de o parte, luând întreaga frământătură a firii omenești, în afară de păcat, iar pe de altă parte, proaducându-Se ca pârgă și aleasă și totală roadă lui Dumnezeu și Tatăl pentru neamul omenesc precum zice: „Eu sunt pâinea care S-a pogorât din cer” și „cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac”. Despre aceasta spune și Profetul Ieremia: „Haideți să introducem un lemn în pâinea lui”, arătând lemnul Crucii, cel înfipt în Trup.
Copia este în locul celei care a împuns coasta Domnului.
Scoaterea agnetului din prescură simbolizează „ca o oaie spre junghiere S-a adus” și următoarele de la Isaia LIII, 7. Este de reținut vechimea formei traducerii textului „ca o oaie spre junghiere s-a adus” – sec. VIII – Biblia românească 1968, Uturghierele românești, edițiile 1956 și 1967, au tradus acest text altfel decât tradițional: „Ca un miel se aduce spre junghiere și ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, așa nu și-a deschis gura sa”.
– Discul este năsălia pe care este așezat Trupul Domnului de către preot și diacon; aceștia sunt Iosif și Nicodim.
– Vinul închipuie sângele care a curs din coasta Domnului. Este și vinul mistic, pe care El l-a dat ucenicilor la Cină.
– Apa închipuie pe cea care a curs din coasta lui Hristos însuși și, prin încălzire, arată căldura Sfântului Duh, iar prin culoarea ei albă, credința curată.
– Vinul împreună cu apa simbolizează sângele și apa care au curs din coasta Lui, precum zice Profetul: „Pâine I se va da să mănânce și apă cu băutură curată”. În locul suliței care a împuns pe Hristos, pe Cruce, folosită de către Longhinus, este copia însăși.
– Pâinea și potirul propriu și adevărat sunt spre imitarea Cinei celei de Taina, la care Hristos a luat pâine și vin și a zis: „Luați, mâncați și beți din acesta toți. Acesta este Trupul Meu și Sângele”, arătând că pe noi ne-a făcut părtași ai morții și ai învierii și ai slavei Lui.
– Prescura, cea numită și artos și binecuvântare, din care se taie Trupul Domnului, se ia ca simbol al Pururea Fecioarei și Născătoarei de Dumnezeu, Aceea Care, după buna plăcere a Tatălui și voința Fiului însuși și Cuvântul și venirea Sfântului Duh, primind pe Unul din Sfânta Treime, Fiul lui Dumnezeu și Cuvântul, a născut pe Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit.
Și iarăși, precum Dumnezeu, Cel mai presus de materie, luând Trup din aceasta (din Sfânta Fecioară), într-o singură persoană, era Dumnezeu și Om adevărat, asemenea nouă, dar fără de păcat, tot așa și Trupul Domnului, ca dintr-un oarecare pântece și carne a trupului fecioresc (eu vorbesc despre întreaga pâine, binecuvântare și prescură) se taie de către diacon, cum a primit (prin tradiție) Biserica cea Mare, cu un cuțit oarecare, pe care îl numesc și copie, deși încă nu este momentul acesteia și așa, în mod special ipostatic, se scoate din mijlocul acesteia.
De observat că și diaconul, în secolul al VIII-lea, după o veche tradiție, avea dreptul de a proscomidi, cu excepția Rugăciunii punerii înainte, pe care o citea preotul. Și Teodor de Andida (sec. XII-XIII) menționează în Comentariul său liturgic această practică, adăugând și el: „așa cum a practicat Biserica cea Mare”. Rugăciunea proscomidiei, continuă el, se citește de către preot. Biserica cea Mare este Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, pe atunci Catedrala Patriarhiei Ecumenice.
Totuși diaconul, care săvârșește aceasta, după ce a pregătit împreună cu aceasta (adică cu pâinea) și (materia) ce va să se săvârșească Sânge domnesc, în momentul corespunzător Patimii, prin venirea Duhului de viață făcător, le lasă pe acestea la Proscomidie, în timp ce preotul rostește Rugăciunea.
Și însuși diaconul, tăind Sfântul Trup din prescură, imită pe îngerul care a spus Fecioarei: „Bucură-te”. Cu toate că și preoții taie aceasta, nu este ceva de mirare, căci trebuie să vedem practicile Bisericii celei Mari – a Constantinopolului.
Tot așa, se lasă Sfântul Trup la Protesă (protesa = cămară corespunzătoare proscomidiei de azi, în care se află masa pe care se puneau ofrandele credincioșilor, pentru ca din ele să se aleagă cele pentru Sfânta Euharistie. Ambele cuvinte, „proscomidie” și „protesa”, însemnează „punere înainte”. Denumirea încăperii dinspre miazănoapte, ca și a celei dinspre miazăzi, de Sfânta Masă, unde se află masa numită proscomidie și cămara numită protesa se numea pastoforie, adică loc de depozitat și păstrat cele necesare pentru Sfânta Euharistie) ca în Betleem, unde S-a născut Hristos, „ale Cărui ieșiri au fost de la început, din zilele veacului” tot ca și în Nazaret. (Sfântul Gherman I Arhiepiscopul Constantinopolului)
