Prorectorul Universității „Ovidius” Constanța, Gabriela Stanciu, care avea atribuții de rector după arestarea lui Dănuț Tiberius Epure, este cercetată pentru corupție și suspendată din funcție după ce a luat de la o persoană 1.500 de euro mită pentru a-i da răspunsurile pentru admiterea la Farmacie.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au început urmărirea penală față de Gabrielei Stanciu, prorector al Universității „Ovidius” din Constanța, care exercita atribuțiile de rector al instituției de învățământ, pentru luare de mită și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, și Lucica Toader, pentru dare de mită.
Anchetatorii i-au interzis Gabrielei Stanciu să părăsească țara pe o perioadă de 30 de zile și au luat măsura obligării de a nu exercita funcția de prorector, se arată într-un comunicat de presă de joi al DNA.
Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale, în luna iulie 2012, Gabriela Stanciu, în calitate de prorector al Universității „Ovidius” din Constanța, a primit 1.500 de euro de la Lucica Toader, mama unei candidate la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie, „pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu și pentru a-i pune la dispoziție subiectele și răspunsurile corecte”.
„Concret, în schimbul banilor, învinuita Stanciu Gabriela a pus la dispoziția învinuitei Toader Lucica, anterior examenului, subiectele de concurs selectate la disciplina chimie, iar pentru disciplina biologie, răspunsurile corecte pentru fiecare din cele 50 de întrebări. În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor și răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica, a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius din Constanța”, au arătat procurorii, în documentul citat.
Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, Dănuț Tiberius Epure, suspendat din funcție, a fost arestat preventiv în 31 iulie, pentru luare de mită. În același dosar este cercetat în libertate și Stere Tala, pentru complicitate la luare de mită.
Potrivit procurorilor, Dănuț Tiberius Epure a primit de la o persoană, în cursul lunii august a anului trecut, 1.000 de euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie, pe un loc destinat cetățenilor străini.
De asemenea, în iulie 2013, Tiberius Epure ar fi pretins, atât direct cât și prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziția unor candidați la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinși în iulie, Epure a primit 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidați subiectele și rezolvările acestora la disciplinele biologie și chimie.
Anchetatorii susțin că la pretinderea și primirea sumei de 4.000 de euro rectorul Universității „Ovidius” a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relația cu persoana care a dat suma de bani.