Fiscalitate

Propunerile Comisiei de buget a Camerei Deputaților, prinse în noul Cod Fiscal



Propunerile Comisiei de buget a Camerei Deputaților, prinse în noul Cod Fiscal
Propunerile Comisiei de buget a Camerei Deputaților, prinse în noul Cod Fiscal

Propunerile Comisiei de buget, finanțe, bănci a Camerei Deputaților la proiectul de lege a noului Cod Fiscal aprobat săptămâna trecută au fost acceptate în urma dezbaterilor care au avut loc pe marginea actului normativ. Deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră (foto), membru al Comisiei de buget, finanțe, bănci, a trecut în revistă principalele propuneri care se regăsesc în noul Cod Fiscal ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2007. În primul rând, a spus parlamentarul liberal, s-a prevăzut gratuitatea acordării de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate. S-a adoptat apoi cota redusă de TVA de 9% aplicată asupra bazei de impozitare pentru prestările de servicii și/sau livrările de bunuri prevăzute în noul Cod Fiscal și au fost eliminate din sfera de aplicare a accizelor cuptoarele cu microunde și aparatele pentru aer condiționat. Au fost adoptate măsuri pentru reducerea accesului pe piața românească a autovehiculelor uzate prin modificarea capitolului „Taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule”, iar la capitolul „Impozite și taxe locale” a fost introdusă o nouă scutire de la plata impozitului referitoare la vehiculele istorice. De asemenea, au fost stabilite cotele de impozitare asupra veniturilor microîntreprinderilor ca fiind: 2% în 2007, 2,5% în anul 2008 și 3% în 2009. A fost redefinită una din condițiile ce trebuie îndeplinite de o persoană juridică pentru a fi definită ca microîntreprindere și anume: „realizează venituri, altele decât cele din consultanță și management în proporție de peste 50% din veniturile totale”. „S-a eliminat prevederea conform căreia profitul impozabil reinvestit este scutit de plata impozitului pe profit, pentru toți operatorii economici, persoane juridice române. Pentru eliminarea discriminării între plătitorii de impozit pe profit și atenuarea efectului bugetar s-a renunțat la prevederea din textul de lege care preciza că începând cu anul 2008 contribuabilii care se încadrează în categoria microîntreprinderilor sau a întreprinderilor mici, conform Legii 346/2004 privind stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, plătitori de impozit pe profit, au obligația de a declara și plăti impozitul de profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul”, a mai spus Mihai Sandu Capră.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Deputatul Petru Negrea: „România are nevoie de un buget care să răspundă realității economice actuale, marcate de recesiune și inflație ridicată”

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate
Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții